Un general israelian susţine că spitalele din Fâşia Gaza ar putea fi realimentate cu combustibil. Netanyahu neagă
Război Israel - Hamas. Şeful armatei israeliene şi-a exprimat joi disponibilitatea faţă de relaxarea embargoului de război asupra combustibilului pentru Fâşia Gaza, afirmând că în cazul în care spitalele din enclava palestiniană rămân fără combustibil ele ar putea fi realimentate sub supraveghere, transmite Reuters. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat, însă, informaţia.
De Redactia Observator la 02.11.2023, 18:51În urma atacului de amploare comis în 7 octombrie de Hamas, Israelul a lansat o contraofensivă asupra Fâşiei Gaza. El a permis ajutoarele umanitare, dar a respins posibilitatea unor importuri de combustibil.
Spitalele din Gaza riscă să rămână fără combustibil
Spitalele din Fâşia Gaza şi-au intensificat apelurile privind pericolul epuizării resurselor lor energetice. ''Să remarcăm că, de peste o săptămână, ei ne spun că mâine combustibilul din spitale va fi epuizat. Până acum nu s-a epuizat'', a declarat generalul-locotenent Herzi Halevi într-o intervenţie televizată, potrivit Agerpres
''Vom fi atenţi atunci când vine acea zi. Va fi transferat combustibil, sub monitorizare, către spitale. Vom face tot ce este necesar ca el să nu ajungă la infrastructurile Hamas şi să nu servească scopurilor militare ale Hamas, ci nevoii reale de tratare a bolnavilor'', a spus el.
- HARTĂ. Armata israeliană a ajuns la porţile oraşului Gaza în nord, l-a tăiat de sudul Fâşiei. Discursul...
- SUA şi China, cu ochii pe războiul Israelului cu Hamas. Americanii trimit încă 300 de militari în Orientul...
- Hamas: Cel puţin 195 de morţi şi 777 de răniţi după două zile de bombardament asupra taberei de refugiaţi...
Halevi a mulţumit pentru sprijinul venit din partea Statelor Unite, care şi-a consolidat prezenţa navală în Mediterana Orientală. ''Acest parteneriat este important. El poate viza dialogul şi schimbul de informaţii, dar poate merge mult mai departe'', a afirmat militarul israelian de rang înalt, fără a oferi alte detalii.
Netanyahu neagă informaţia
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat însă informaţiile cu pricina. Biroul său a anunţat că nu a fost aprobat niciun transport de combustibil spre Fâşia Gaza.