Un român plecat la muncă în Sicilia a fost ucis de violatorii iubitei sale
Destin tragic pentru un român plecat la muncă în Sicilia. A fost ucis după ce a sărit în apărarea iubitei lui care era violată de mai mulţi bărbaţi
De Redactia Observator la 03.05.2015, 19:30Destin tragic pentru un român plecat la muncă în Sicilia. A fost ucis după ce a sărit în apărarea iubitei lui care era violată de mai mulţi bărbaţi
Nicu a fost omorât chiar în ziua în care împlinise 38 de ani. A fost găsit cu capul zdrobit, pe marginea unui drum, între serele din provincia siciliană Ragusa. Lângă el, iubita bărbatului abia mai respira. Era bătută şi violată. Familia lui Nicu a aflat de la femeie despre tragedie.
Pe camerele de supraveghere ale barului în care Nicu îşi sărbătorise aniversarea au fost filmaţi 6 imigranţi tunisieni care ar fi plănuit atacul mortal. Carabinierii i-au prins pe patru dintre ei.
Unul dintre criminali a povestit că bărbatul încă mai respira când iubita lui era batjocorită lângă el. Ca să nu se mai ridice, l-au lovit cu o rangă.
Nicu făcea planuri să se întoarcă lângă părinţi şi să-şi facă la rândul lui o familie. Cumpărase o casă bătrânească în satul natal şi o renova cu banii munciţi în străinătate.
Rudele au început demersurile pentru repatriere. Li s-a cerut 2.500 de euro ca să poată aduce trupul lui Nicu acasă. Bani pe care oamenii spun că nu au de unde să-i dea.
Autorităţile italiene au anunţat că trupul românului trebuie luat de la morga din Catania în două săptămâni. Până atunci familia speră să facă rost de bani.