Val de demisii în televiziunile controlate de Kremlin, după gestul Marinei Ovsiannikova. Mulți jurnaliști spun că sunt "în vacanță"
Protestul Marinei Ovsyannikova, care a denunțat în direct războiul din Ucraina la o televiziune a propagandei ruseşti, a declanșat un val de demisii la postul Rossiya 1, scrie BBC.
De Redactia Observator la 17.03.2022, 11:07La trei ore de la protestul Marinei Ovsyannikova alți trei jurnaliști au demisionat. Zhanna Agalakova a anunțat că părăsește postul Channel One, în timp ce alți doi jurnaliști au părăsit canalul rival NTV. Lilia Gildeieva a lucrat ca prezentatoare din 2006, iar Vadim Glusker a fost jurnalist la NTV de aproape 30 de ani.
Jurnalistul Roman Super a transmis că oamenii părăsesc în masă programul de știri Vesti al televiziunii de stat VGTRK, însă acest lucru nu a fost confirmat. De altfel, prezentatorul TV Serghei Brilev a dezmințit informația potrivit căreia și-ar fi dat demisia, spunând că se află într-o călătorie de afaceri de mai bine de o săptămână.
Maria Baronova este cea mai răsunătoare demisie de la RT. Baronova a fost redactor-șef la RT, însă, în urma demisiei a declarat că președintele Vladimir Putin a distrus reputația Rusiei, iar economia țării este moartă.
Mulți jurnaliști spun că sunt în vacanță
- Reacţia lui Zelenski după apariţia unui videoclip fals, în care le cere ucrainenilor să depună armele. Mesajul,...
- Marina Ovsiannikova, după protestul în direct la TV faţă de războiul din Ucraina: "Am vrut să arăt lumii că...
- Război Rusia - Ucraina, ziua 22 LIVE TEXT. Zelenski: "Rusia a devenit un stat terorist". Putin îi numeşte...
Shadia Edwards-Dashti și-a dat demisia în ziua în care Rusia a invadat Ucraina. De asemenea, jurnalistul din Moscova Jonny Tickle a demisionat în aceeași zi. Prezentatorul RT francez Frédéric Taddeï le-a urmat exemplul, motivând că Franța este "în conflict deschis" cu Rusia și nu-și poate continua activitatea la postul rus „din loialitate față de țara mea”.
Unul dintre cei mai urmăriți prezentatori de talkshow-uri din Rusia, Ivan Urgant, a luat o pauză de la emisiunea sa "Evening Urgant". În urma declanșării războiului, el a postat o imagine cu un pătrat negru pe contul său de Instagram cu mesajul: „Frică și durere. Fără război”.
Cuplul de celebrități numărul unu din Rusia, Alla Pugacheva și Maxim Galkin, se numără printre alte figuri din showbiz care au plecat în vacanță. Galkin a transmis pe Instagram: „Nu poate exista nicio justificare pentru război! Fără război!”