Răsturnare de situație în cazul morții lui Victor Spirescu. Accidentul ar fi fost provocat de un alt șofer
Poliția cere ajutor în ancheta privind moartea lui Victor Spirescu, primul român care a "invadat" Marea Britanie și care a decedat luni, într-un accident.
De Redactia Observator la 18.01.2018, 17:55Poliția cere ajutor în ancheta privind moartea lui Victor Spirescu, primul român care a "invadat" Marea Britanie și care a decedat luni dimineață, într-un accident.
Potrivit mirror.co.uk, poliția a reținut un bărbat de 25 de ani, din Milton Keyens, în urma suspiciunii că ar fi provocat accidentul în care a murit românul Victor Spirescu.
Bărbatul ar fi fost eliberat, dar este în continuare anchetat.
Pe de altă parte, poliția din Thames Valley a făcut apel la persoana care a sunat poliția de pe un telefon mobil în momentul incidentului să contacteze autoritățile. „Credem că pe acel om îl cheamă Iosif și facem apel la el să se prezinte la poliție, deoarece poate avea informații vitale care ne-ar putea ajuta în anchetă”, a declarat Naomi Hames, de la Unitatea de Investigare a Coliziunilor Grave.
Victor Spirescu, primul român care a "invadat" Anglia, în 2014, a murit într-un cumplit accident petrecut luni, lângă Newport Pagnell, în Buckinghamshire, la aproximativ o milă de la casa sa din Milton Keynes.
În dimineața zilei de 15 ianuarie, românul de 33 de ani se afla la volanul maşinii sale, un Mitsubishi Galant, când a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat de mai multe, el fiind aruncat din automobil.
- Citește și Victor Spirescu a murit pe loc (Video)
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și