Antena LIVE

Vladimir Putin şi Xi Jinping se vor întâlni față în față pentru prima dată de la invadarea Ucrainei

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping se vor întâlni cu ocazia unui summit regional ce va avea loc la Samarkand, în Uzbekistan, în zilele de 15 şi 16 septembrie, a anunţat miercuri diplomaţia rusă, relatează AFP, citat de Agerpres

De la 07.09.2022, 13:52
Vladimir Putin şi Xi Jinping se vor întâlni față în față pentru prima dată de la invadarea Ucrainei Profimedia

"În mai puţin de zece zile, o nouă întâlnire a conducătorilor noştri (Vladimir Putin şi Xi Jinping) va avea loc la summitul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai" (OCS), a indicat ambasadorul Rusiei la Beijing, Andrei Denisov, citat de agenţiile RIA Şi TASS.

OCS, înfiinţată drept contrapondere la influenţa occidentală, reuneşte China, Rusia, patru ţări din Asia Centrală (Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan), India şi Pakistan. "Acest summit promite să fie interesant, pentru că va fi primul summit adevărat (cu prezenţă fizică, n.red.) de după pandemie", a mai spus diplomatul rus.

Beijingul nu a anunţat deocamdată deplasarea preşedintelui chinez, care nu a mai ieşit din ţară din 2020 de la debutul pandemiei de COVID-19.

Putin şi Xi s-au întâlnit la începutul lunii februarie în China, cu câteva săptămâni înaintea ofensivei ruse în Ucraina. Moscova şi Beijingul au semnat atunci o declaraţie comună prin care chemau la o nouă eră în relaţiile internaţionale, precum şi la încheierea hegemoniei americane, şi denunţau rolul alianţelor militare occidentale NATO şi AUKUS (Australia, Marea Britanie şi SUA).

De la declanşarea invaziei în Ucraina, Beijingul şi-a afişat sprijinul faţă de Rusia, lovită din toate părţile de sancţiunile occidentale. Moscova, în căutare de sprijin, de debuşee şi de furnizori, declară la rândul său că se întoarce spre Asia. Miercuri, Putin a salutat rolul în creştere al regiunii Asia-Pacific în afacerile globale în faţa unui Occident în declin, şi a susţinut că este imposibil ca Rusia să fie izolată.

Ți-a plăcut acest articol?

china rusia ucraina vladimir putin xi jinping
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024