Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vor forța Rusia și China un război? Vladimir Putin și Xi Jinping s-au aliat pentru o nouă ordine mondială. Analiză Financial Times

Pentru Moscova și Beijing, criza din Ucraina reprezintă o luptă pentru a reduce puterea și influența americană pe glob și pentru a face lumea sigură pentru autocrați, arată o analiză Financial Times.

de Redactia Observator

la 24.01.2022 , 15:37

Vor forța Rusia și China un război? Vladimir Putin și Xi Jinping s-au aliat pentru o nouă ordine mondială. Analiză Financial Times Vladimir Putin și Xi Jinping - Shutterstock

Lumea occidentală a amenințat Kremlinul cu sancțiuni „importante” și „fără precedent” dacă Rusia va ataca Ucraina. Dar, pe măsură ce criza din Ucraina atinge punctul de fierbere, eforturile occidentale de a izola și pedepsi Rusia vor fi cel mai probabil subminate de China, uriașul vecin al Rusiei, scrie jurnalistul britanic Gideon Rachman într-o analiză despre noua ordine mondială în Financial Times

Vladimir Putin va călători la Beijing pentru a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă din 4 februarie, președintele rus se va întâlni cu Xi Jinping care a devenit cel mai important aliat al său. Într-o conversație telefonică între Putin și Xi în decembrie, liderul chinez a susținut poziția Rusiei ca Ucraina să nu adere niciodată la NATO.

Acum un deceniu, o astfel de relație părea puțin probabilă: China și Rusia erau rivale și partenere în aceeași măsură. Dar după o perioadă în care ambele țări s-au luptat în mod constant cu SUA, sprijinul lui Xi pentru Putin arată cum interesele și viziunile asupra lumii ale Moscovei și Beijingului se suprapun tot mai mult.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit presei chineze, Xi Jinping i-a spus lui Putin că „anumite forțe internaționale se amestecă în mod arbitrar în afacerile interne ale Chinei și Rusiei, sub masca luptei pentru democrație și drepturile omului”.

Pe acelaşi subiect

Cei doi lideri sunt uniți de convingerea că SUA complotează să le submineze și să le răstoarne guvernele. În perioada de glorie a comunismului, Rusia și China au susținut forțele revoluționare din întreaga lume. Însă, în prezent Moscova și Beijingul au îmbrățișat retorica contrarevoluției.

După izbucnirea protestelor din Kazahstan, Putin a acuzat SUA că încearcă să sponsorizeze o „revoluție culorată” – un termen dat mișcărilor de protest care umăreasc schimbarea guvernului – într-o țară care se învecinează atât cu Rusia, cât și cu China. Înalți miniștri chinezi au repetat declarațiile lui Putin. 

Mâna ascunsă a Washington-ului

Rusia și China văd un model în protestele din Kazahstan. Kremlinul a susținut mereu că SUA au fost în spatele protestelor ucrainene din 2013-2014, în urma cărora liderul pro-rus a fost răsturnat. Și China insistă că forțe străine –  adică SUA – s-au aflat în spatele protestelor uriașe din Hong Kong din 2019, încheiate în cele din urmă printr-o represiune ordonată de la Beijing.

Atât Putin, cât și Xi au transmis clar că ei cred că scopul final al Americii este de a răsturna guvernul rus și chinez și că forțele locale pro-democrație reprezintă calul troian al americanilor. În 1917, președintele american Woodrow Wilson a vorbit despre planul său de „a face lumea sigură pentru democrație”. În 2022, Putin și Xi sunt hotărâți să facă lumea sigură pentru autocrație.

Ambițiile Rusiei și Chinei sunt însă departe de a fi complet defensive. Atât Putin, cât și Xi cred că sunt vulnerabili la „revoluțiile colorate” din cauza defectelor fundamentale ale ordinii mondiale actuale – combinația de instituții, idei și structuri de putere care determină modul în care se desfășoară politica globală. Drept urmare, vor să creeze o nouă ordine mondială care să se potrivească mai bine intereselor Rusiei și Chinei – așa cum sunt definite de actualii lor lideri.

Două caracteristici ale ordinii mondiale actuale, respinse de ruși și chinezi sunt „unipolaritatea” și „universalitatea”. Mai simplu, ei cred că aranjamentele actuale dau Americii prea multă putere – și sunt hotărâți să schimbe asta. „Unipolaritatea” înseamnă că, după prăbușirea Uniunii Sovietice, lumea a rămas cu o singură superputere – SUA.

Fyodor Lukyanov, un analist rus de politică externă, care este apropiat de președintele Putin, consideră că unipolaritatea „a dat Statelor Unite capacitatea și posibilitatea de a face tot ce consideră de cuviință pe scena mondială”. El susține că noua era de hegemonie americană a fost introdusă de războiul din Golf din 1991 – când SUA au adunat o coaliție globală pentru a respinge Irakul lui Saddam Hussein din Kuweit.

Războiul din Golf a fost urmat de o succesiune de intervenții militare conduse de SUA în întreaga lume, inclusiv în Bosnia și Kosovo în anii 1990. Bombardarea Belgradului de către NATO în 1999 a fost inclusă de multă vreme din discursul Rusiei conform căruia NATO nu este o alianță pur defensivă. Nici Beijingul nu a uitat că bombele NATO au lovit și ambasada Chinei din Belgrad.

După atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 de la New York și Washington, NATO a invocat articolul 5 – clauza de apărare reciprocă – și a invadat Afganistanul. Încă o dată, potrivit lui Lukyanov, America și-a demonstrat dorința și capacitatea de a „transforma lumea cu forța”.

Însă, înfrângerea americanilor în Afganistan, simbolizată de retragerea haotică din Kabul în vara anului 2021, le-a dat rușilor speranța că ordinea mondială condusă de SUA se dărâmă. Lukyanov susține că recăderea Kabulului în mâinile talibanilor a fost „ la fel de istorică și simbolică precum căderea Zidului Berlinului”.

Academicienii chinezi influenți gândesc în linii similare. „China consideră că ascensiunea sa la statutul de mare putere îi dă dreptul la un nou rol în afacerile mondiale – unul care nu se poate împăca cu dominația incontestabilă a SUA”, scrie Yan Xuetong, decanul școlii de relații internaționale de la Universitatea Tsinghua din Beijing (alma mater a lui Xi).

Ce este ordinea mondială multipolară

La fel ca Lukyanov, Yan crede că „ordinea mondială condusă de SUA se estompează. În locul ei va veni o ordine multipolară”. Președintele Xi însuși a exprimat și mai succint ideea: „estul se ridică și vestul este în declin”.

Pentru Rusia și China, atingerea unei noi ordini mondiale nu este doar o chestiune de forţă brută. Este și o bătălie de idei. Dacă tradiția liberală occidentală promovează ideea drepturilor universale ale omului, rușii și chinezii susţin că tradițiile culturale și „civilizațiile” diferite ar trebui lăsate să se dezvolte în moduri diferite.

Vladislav Surkov, cândva un consilier influent al lui Putin, a condamnat „eforturile repetate și fără rezultat ale Rusiei de a deveni parte a civilizației occidentale”. În schimb, potrivit lui Surkov, Rusia ar trebui să îmbrățișeze ideea că a „absorbit atât estul, cât și vestul” și are o „mentalitate hibridă”.

În mod similar, gânditorii pro-guvernamentali din Beijing susţin că China va fi întotdeauna o țară care pune accentul pe drepturile colective, mai degrabă decât pe cele individuale prin prisma fuziunii confucianismului cu comunismul. Ei susțin că succesul Chinei în combaterea Covid-19 reflectă superioritatea modelului chinez, axat pe acțiunea colectivă și pe drepturile de grup.

Beijingul și Moscova susțin că ordinea mondială actuală este o încercare americană de a impune altor țări idei occidentale despre democrație și drepturile omului, inclusiv prin intervenție militară dacă este necesar. Noua ordine mondială cerută de Rusia și China s-ar baza în schimb pe sfere de influență. SUA ar urma să accepte dominația rusă și cea chineză asupra părţilor lor de lume și nu ar mai sprijini "revoluţii colorate” care ar putea amenința regimul lui Putin sau Xi.

Criza din Ucraina, o luptă pentru viitoarea ordine mondială

Criza din Ucraina este o bătălie pentru viitoarea ordine mondială, deoarece este în esență un conflict despre aceste probleme. Pentru Putin, Ucraina face parte din punct de vedere cultural și politic din sfera de influență a Rusiei. Nevoile de securitate ale Rusiei i-ar da dreptul de a se opune dorinței ucrainene de a se alătura NATO, adică Occidentului.

Moscova cere, de asemenea, să acționeze ca protector al vorbitorilor de limbă rusă. Pentru SUA, aceste cereri încalcă principii de bază ale ordinii mondiale actuale - în special, dreptul unei țări independente de a-și defini propria politică externă și de a face alegeri strategice.

Criza din Ucraina are implicații globale clare. Americanii știu că dacă Rusia atacă Ucraina și își stabilește propria „sferă de influență”, se va crea un precedent pentru China. În timpul președinției lui Xi, China a construit baze militare în toate zonele contestate din Marea Chinei de Sud.

Amenințările Beijingului de a invada Taiwanul – o insulă democratică autonomă pe care China o consideră o provincie rebelă – au devenit, și mai evidente, și mai frecvente. Dacă Putin va reuși să invadeze Ucraina, tentația Chinei să atace Taiwanul va crește. La fel ca și presiunea internă asupra liderului chinez din partea naționaliștilor care simt sfârșitul erei americane.

Rusia și China au în mod clar plângeri similare cu privire la ordinea mondială actuală. Există, de asemenea, unele diferențe importante între abordările Moscovei și ale Beijingului. Rusia este în prezent mai dispusă să-și asume riscuri militare decât China. Dar obiectivele sale finale sunt mai limitate.

Pentru ruși, folosirea forței militare în Siria, Ucraina și în alte părți ale lumii este o modalitate de a contesta afirmația fostului președinte american Barack Obama că Rusia nu este în prezent decât o putere regională. Dmitri Trenin de la Centrul Carnegie din Moscova susține că „pentru liderii țării, Rusia nu este decât o mare putere”.

Şi în timp ce Rusia aspiră să fie una dintre marile puteri ale lumii, China se gândeaşte chiar la înlocuirea SUA ca cea mai mare putere a lumii. Elizabeth Economy, autoarea cărții ”The World Selon China”, susține că Beijingul urmărește o „ordine internațională transformată radical” în care SUA este în esență împinsă din Pacific și devine doar o putere atlantică. Pentru că Indo-Pacificul este acum nucleul economiei globale, China devine în esență „numărul unu”.

Rush Doshi, un savant chinez care lucrează la Casa Albă, susține un argument asemănător în cartea sa, ”The Long Game”. Citând diverse surse chineze, Doshi susține că China țintește acum în mod clar către hegemonie globală în stil american.

Luptă pentru supremația globală

Diferența dintre ambițiile Chinei și ale Rusiei este reflectată de diferența în potențialul lor economic. Economia Rusiei este de dimensiunea celei din Italia. Moscova pur și simplu nu are bogăția necesară ca să lupte pentru supremația globală. Prin contrast, China este acum, după unele calcule, cea mai mare economie din lume.

Este, de asemenea, cel mai mare producător și exportator din lume. Populația sa de 1,4 miliarde de oameni este de aproximativ zece ori mai mare decât cea a Rusiei. Prin urmare, este mai realist pentru China să aspire să fie cea mai puternică țară din lume.

Dar, în timp ce diferențele dintre potențialul economic al Rusiei și al Chinei îl fac pe Xi mai ambițios decât Putin, pe termen scurt îl face și mai precaut. În dorința lui Putin de a folosi forța militară pentru a încerca să schimbe echilibrul de putere în Europa este ascunsă disperarea unui jucător de noroc. Trenin susține că, după ce Putin a văzut cum NATO s-a extins în cea mai mare parte a fostului bloc sovietic, pentru liderul rus Ucraina a ajuns „ultimul lui bastion”.

La Beijing, dimpotrivă, există un sentiment puternic că timpul și istoria sunt de partea Chinei. Chinezii au, de asemenea, mai multe instrumente economice pentru a-și extinde influența, care pur și simplu nu le sunt disponibile rușilor. Un proiect emblematic pentru Xi este Inițiativa Belt and Road, un vast program internațional de infrastructură finanțată de China, care se întinde în Asia Centrală, Africa, Europa, America de Nord și de Sud. 

Dacă America a devenit mai protecționistă, China și-a folosit puterea comercială pentru a-și extinde influența globală. Luna aceasta a avut loc lansarea Parteneriatului Economic Global Regional, o nouă zonă comercială în Asia-Pacific, care include China și câțiva aliați strategici americani, cum ar fi Japonia și Australia, la care SUA nu participă. A oferi sau a interzice accesului la piața chineză oferă Beijingului un instrument de influență care pur și simplu nu este disponibil Moscovei.

Va funcționa însă acest gradualism? Sau Rusia și China vor avea nevoie de un moment dramatic pentru a crea noua ordine mondială? Istoria sugerează că noi sisteme de guvernare în lume apar în general după un fel de eveniment politic seismic, cum ar fi un război major.

O mare parte din arhitectura de securitate și instituțională a ordinii mondiale actuale a apărut la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial când au fost înființate ONU, Banca Mondială și FMI, cu sediile în SUA. Acordul General pentru Tarife și Comerț (Gatt) a intrat în vigoare în 1948. NATO a fost creată în 1949. Tratatul de Securitate SUA-Japonia a fost semnat în 1951. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, precursorul UE, a fost, de asemenea, fondată în 1951.

După încheierea Războiului Rece, instituțiile rivale susținute de sovietici, precum Pactul de la Varșovia, s-au prăbușit, iar NATO și UE s-au extins până la granițele Rusiei. China a aderat la Organizația Mondială a Comerțului în 2001, succesorul lui Gatt.

Întrebarea care apare este dacă ambițiile Rusiei și ale Chinei pentru o „nouă ordine mondială” vor avea nevoie și de un nou război pentru a se realiza. Un conflict direct cu SUA este pur și simplu prea periculos în era nucleară și nu se va întâmpla decât dacă toate părțile fac calcule greșite (ceea ce este întotdeauna posibil).

Rusia și China ar putea folosi, totuși, tactica războaielor proxy pentru a-și atinge ambițiile. O victorie a Rusiei în Ucraina, fără ca nimeni să i se opună, ar putea semnala că în Europa a apărut o nouă ordine de securitate, care implică de facto o „sferă de influență” rusă. O invazie chineză de succes a Taiwanului ar fi interpretată pe scară largă ca un semn că era dominației americane asupra Pacificului s-a încheiat. În acel moment, multe țări din regiune care în prezent caută SUA pentru problemele lor de securitate, cum ar fi Japonia și Coreea de Sud, s-ar putea adapta la o nouă ordine dominată de China.

Mai este un scenariu: o nouă ordine mondială care ar putea apărea prin acordul tacit al Washingtonului. Acest rezultat nu pare probabil cu administrația Biden, cu excepția cazului în care există unele concesii dramatice de ultim moment din partea SUA cu privire la Ucraina. Dar Donald Trump s-ar putea întoarce la Casa Albă în 2024. Cel puțin retoric, el pare să înțeleagă aspectele viziunii ruso-chineze asupra lumii.

Fostul președinte al SUA a denigrat de multe ori NATO și a sugerat că aliații Americii din Asia sunt „free-rideri”. Filosofia „America First” a lui Trump a evitat discursul tradițional despre misiunea americană de a sprijini libertatea în întreaga lume. Trump și-a exprimat sincer admirația atât pentru Xi, cât și pentru Putin și simpatizează cu ideea sferelor de influență.

Cu toate acestea, Rusia și China nu par înclinate să aștepte ca Trump să se întoarcă la Casa Albă. În plus, ei știu că partidul republican include multe figuri care intenționează să confrunte atât Rusia, cât și China. În orice caz, multe se pot întâmpla multe până la următoarele alegeri prezidențiale din noiembrie 2024.

Nerăbdarea Rusiei este clară din dorința lui Putin de a forța un război în Ucraina. Perspectivele pentru o nouă ordine mondială, mai favorabilă Rusiei, depind de pariul lui Putin din Ucraina. Dar chiar dacă Putin nu reușește să-și atingă obiectivele în Ucraina, amenințarea la adresa ordinii mondiale conduse de SUA nu va dispărea. De asta se va asigura China, condusă de Xi. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Vor forța Rusia și China un război? Vladimir Putin și Xi Jinping s-au aliat pentru o nouă ordine mondială. Analiză Financial Times