Antena Meniu Search
x

Putin acuză Occidentul că a minţit şi vrea modificarea acordului privind cerealele: Vestul este pe cale de a eşua, viitorul este în Asia

Vladimir Putin a acuzat miercuri Kievul și Occidentul că au încălcat acordul cu privire la cereale: prea multe cereale merg către UE, nu către națiunile sărace, susţine liderul rus, anunţând ca vrea schimbarea termenilor acordului semnat în iulie şi că va discuta cu președintele turc despre asta în curând. Preşedintele rus a avertizat Occidentul că a subminat economia mondială, cu ceea ce el a prezentat drept o tentativă zadarnică şi agresivă a Vestului de a-şi impune hegemonia, şi a susţinut că puterile în ascensiune din Asia reprezintă viitorul.

de Redactia Observator

la 07.09.2022, 15:39

Putin acuză Occidentul că a minţit şi vrea modificarea acordului privind cerealele: Vestul este pe cale de a eşua, viitorul este în Asia
Putin acuză Occidentul că a minţit şi vrea modificarea acordului privind cerealele: Vestul este pe cale de a eşua, viitorul este în Asia - Profimedia

SUA şi aliaţii lor au impus Rusiei cele mai severe sancţiuni din istoria modernă pentru ceea ce Putin prezintă drept o "operaţiune militară specială" în Ucraina, răspuns care - potrivit Kremlinului - echivalează cu o declaraţie de război. Adresându-se Forumului Economic Estic de la Vladivostok, în Extremul Orient, Putin a declarat că sancţiunile împotriva Rusiei au înlocuit pandemia de COVID-19 ca principală ameninţare pentru economia mondială, relatează Reuters, citat de Agerpres.

"Vorbesc despre febra sancţiunilor occidentale, cu tentativa sa impertinentă şi agresivă de a impune modele de comportament altor ţări, de a le priva de suveranitatea lor şi de a le subordona voinţei lor", a declarat Putin. Potrivit preşedintelui rus, Occidentul încearcă să-şi impună lumii voinţa, dar că puterea sa este în declin, fiindcă originea creşterii mondiale se află acum în Asia.

Vladimir Putin: Occidentul este pe cale de a eşua, viitorul este în Asia

"Schimbări ireversibile şi chiar tectonice au avut loc în relaţiile internaţionale", a declarat Putin. "Rolul ţărilor şi regiunilor dinamice şi promiţătoare, în principal regiunea Asia-Pacific, a crescut considerabil", a adăugat el. Rusia nu poate fi izolată, a susţinut totodată preşedintele rus, subliniind că Moscova va sfida încercările Occidentului de a scoate ţara de pe scena globală.

Pe acelaşi subiect

Putin a declarat că Rusia vede mai multe oportunităţi de intrare pe pieţele din Orientul Mijlociu şi Iran, în urma impunerii de către Occident a unor sancţiuni severe ca răspuns la campania militară a Rusiei în Ucraina. Referitor la impactul acestor sancţiuni asupra ţării sale, Vladimir Putin a spus că economia rusă se confruntă cu ceea ce el a numit drept agresiune financiară şi tehnologică din partea Occidentului, deşi a recunoscut că unele sectoare industriale şi regiuni întâmpină dificultăţi.

Putin a insistat că sancţiunile occidentale care îi vizează ţara reprezintă un pericol pentru întreaga lume şi şi-au demonstrat lipsa de viziune, în timp ce lume se îndreaptă spre Asia. Occidentul a subminat economia mondială prin încercările sale "agresive" de a-şi impune dominaţia asupra lumii, fără a reuşi să oprească ascensiunea regiunii Asia-Pacific, consideră preşedintele rus.

Putin: Cerealele care pleacă din Ucraina nu merg în cele mai sărace ţări, ci în Europa

Vladimir Putin vrea să restricționeze destinațiile pentru exporturile de cereale din Ucraina. Afirmă că este nemulțumit de termenii acordului intermediat de ONU, pentru că țările bogate profită, iar țările sărace sunt lăsate pe dinafară.

Pe tema crizei alimentelor, Putin a spus că Moscova a făcut tot posibilul ca Ucraina să poată să-şi exporte cerealele, însă aceasta nu a rezolvat problema alimentară. El a spus că problemele de pe piaţa mondială a alimentelor ar putea să se intensifice şi că o catastrofă umanitară se profilează.

Putin a spus că va discuta cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, despre limitarea destinaţiilor navelor care exportă cereale ucrainene, întrucât "cele mai sărace ţări" nu au acces la ele. "Excluzând Turcia ca mediator, practic toate cerealele care pleacă din Ucraina nu merg în cele mai sărace ţări, ci în Europa. Doar două din 87 de nave merg în ţările în curs de dezvoltare. 60.000 de tone din 2 milioane" de tone, a declarat Putin în cadrul sesiunii Forumului Economic Estic de la Vladivostok, oraş-port pe coasta rusă a Pacificului, potrivit EFE.

"Merită să ne gândim cum să limităm destinaţiile exporturilor de cereale şi altor produse alimentare de-a lungul acestui traseu. Negreşit, voi vorbi despre asta cu preşedintele Turciei, Erdogan", a spus el.

Printre invitaţii la forum se află cel mai înalt legislator chinez Li Zhanshu, actualmente nr.3 în Partidul Comunist chinez. Putin a declarat că China va plăti Gazprom pentru gazele sale în monedele naţionale, pe baza unei parităţi de 50+50 între rubla rusă şi yuanul chinezesc. 

Putin susţine că Rusia nu a încălcat dreptul internaţional şi reiterează că guvernul ucrainean este "nelegitim"

Preşedintele rus Vladimir Putin a respins acuzaţiile potrivit cărora, prin campania sa militară în Ucraina, Rusia a încălcat dreptul internaţional, şi a numit din nou guvernul ales al Ucrainei drept un "regim nelegitim", spunând că acesta a apărut după "lovitura de stat" din 2014, relatează Reuters, citat de Agerpres. 

Teza Kremlinului este că mişcarea de contestare din toamna anului 2013 şi iarna 2014 în Ucraina nu a fost o mişcare populară, ci una instrumentată de Occident, pe care îl acuză că a impus un regim prooccidental la Kiev, în timp ce fostul preşedinte prorus Viktor Ianukovici a fugit la Moscova.

Rusia nu a pierdut nimic în confruntare globală cu SUA din cauza conflictului din Ucraina, de fapt a câştigat stabilind un nou curs suveran care va restabili influenţa sa globală, a declarat preşedintele rus, într-un discurs rostit la Forumul Economic Est din Vladivostok, în Orientul Extrem.

Putin prezintă din ce în ce mai mult conflictul din Ucraina, pe care îl numeşte "operaţiune militară specială", ca pe un punct de cotitură în istorie când Rusia a renunţat în sfârşit la umilinţele suferite după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, notează Reuters.

În discursul său, Putin aproape că nu a evocat Ucraina, referindu-se doar la exportul de cereale ucrainene, care - în opinia sa- se duc în Europa şi în ţările sărace, dar întrebat de un moderator dacă s-a pierdut ceva în urma conflictului, Putin a spus că Rusia a câştigat şi va ieşi reînnoită şi scăpată de piedici.

"Nu am pierdut nimic şi nu vom pierde nimic", a declarat Putin, liderul suprem al Rusiei din 1999, notează Reuters. "Tot ceea ce este inutil, dăunător şi tot ceea ce ne împiedică să mergem înainte va fi dat la o parte", a spus el.

Referitor la "ceea ce am câştigat, pot spune că principalul câştig este întărirea suveranităţii noastre şi asta este rezultatul indubitabil a ceea ce se întâmplă acum", a spus Putin, adăugând: "Acest lucru va întări în cele din urmă ţara noastră din interior".

Rusia a declanşat la 24 februarie o invazie pe scară largă în Ucraina în ceea ce ea numeşte "operaţiune specială militară" pentru a slăbi capacităţile militare ale statului vecin şi a-i elimina pe acei ucraineni pe care Moscova îi consideră naţionalişti periculoşi.

Putin, care în octombrie va împlini 70 de ani, a transmis în iulie Occidentului "că abia începe în Ucraina" şi s-ar încumeta oare SUA - care are superioritate economică şi militară convenţională în faţa Rusiei - să încerce să învingă Moscova? Nu vor reuşi, s-a declarat convins preşedintele rus.

Invazia Rusiei în Ucraina în acest an a fost necesară, susţine preşedintele rus, argumentând că asaltul asupra Ucrainei a fost necesar pentru apărarea Rusiei, potrivit DPA. Confruntarea cu Occidentul din cauza Ucrainei a împins Rusia spre un viraj brusc spre Asia, în principal spre China, cândva partener de rang secund al Uniunii Sovietice, iar în prezent a doua economie din lume, comentează Reuters.

"În tentativa de a se opune cursului istoriei, ţările occidentale subminează pilonii-cheie ai sistemului economic mondial construit de-a lungul secolelor", a spus Putin, adăugând că încrederea în dolar, euro şi liră sterlină scade.

Încercarea Occidentului de a izola economic Rusia - unul dintre cei mai mari producători de resurse naturale din lume - a aruncat economia globală în teritorii neexplorate, cu preţuri în creştere la alimente şi energie, notează Reuters, care menţionează că sancţiunile au adus pagube şi Rusiei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să vă plătiţi vacanţa şi să fie anulată în ultima clipă?

Observator » Stiri externe » Putin acuză Occidentul că a minţit şi vrea modificarea acordului privind cerealele: Vestul este pe cale de a eşua, viitorul este în Asia