"Vom îngropa Israelul". Orientul Mijlociu fierbe, toată lumea aşteaptă un atac iminent al Iranului asupra Israelului
Tensiunile din Orientul Mijlociu ating cote maxime. Toată lumea aşeaptă un răspuns iminent al Iranului după ce un atac israelian asupra consulatului iranian din Damasc a ucis şapte membri din Corpului Gardienilor Revoluţiei din Iran. Vom îngropa Israelul în Gaza, a jurat şeful Gardienilor Revoluţiei din Iran. În acest timp premierul Netanyahu avertizează că vor fi consecinţe în cazul unui atac al Iranului asupra Israelului. 30 de ambasade israeliene au fost închise de teama unui atac iar Prețul petrolului european a depășit 90 de dolari pe baril.
De Redactia Observator la 05.04.2024, 15:41Comandantul şef al Corpului Gardienilor Revoluţiei din Iran, generalul Hossein Salami, a declarat vineri că Israelul va fi îngropat în Gaza. "Mesajul Rezistenţei este că vom îngropa regimul sionist (Israel) în Gaza", a declarat militarul iranian în timpul unui discurs cu ocazia "Zilei Al Quds" (Ierusalim) în favoarea eliberării Palestinei.
Şeful Gardienilor Revoluţiei din Iran: Vom îngropa Israelul în Gaza
Aşa-numita Axă a Rezistenţei este o alianţă informală condusă de Teheran, profund antiisraeliană şi formată din organizaţii militante precum Hezbollah, rebelii houthi şi mişcarea islamistă Hamas, printre alte grupuri.
"Avertizăm că nicio acţiune a vreunui inamic împotriva sistemului sacru al Republicii Islamice nu va rămâne fără răspuns", a asigurat Salami, într-o aparentă referire la moartea gardienilor revoluţionari în atacul împotriva consulatului din Damasc, atribuit de Teheran Israelului.
- Şi Donald Trump a început să critice Israelul: Pierd războiul de PR. Îl pierd la greu. Trebuie să pună capăt...
- The Guardian: Israelul ar fi folosit un sistem de Inteligență Artificială, denumit "Lavanda", pentru a identifica...
- Armata israeliană, prinsă că minte. A bombardat de 3 ori convoiul celor 7 voluntari umanitari ucişi, deşi ştia...
- Criza din Orientul Mijlociu se amplifică, după atacul Israelului asupra consulatului iranian din Siria. Teheranul...
- Reacția lui Benjamin Netanyahu, după ce armana israeliană a ucis 7 angajați umanitari în Gaza: "Nu a fost cu...
"Arta naţiunii iraniene este de a distruge puterea imperiilor şi de a demonstra adevărul credinţei împotriva lipsei de validitate a necredinţei şi politeismului", a adăugat el. Militarul iranian a mai dat asigurări că "nicio putere hegemonică nu poate lovi Iranul", într-o aparentă aluzie la Statele Unite.
Netanyahu: Vor fi consecinţe dacă Iranul atacă Israelul
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat că vor fi consecinţe în cazul unui atac lansat de Iran împotriva ţării sale. "Iranul acţionează împotriva noastră de ani de zile, atât direct, cât şi prin intermediari; de aceea Israelul ia măsuri împotriva Iranului şi a intermediarilor săi, în mod defensiv şi ofensiv", a spus Netanyahu la începutul unei reuniuni a cabinetului de securitate israelian joi seara, a anunţat biroul său.
"Vom şti să ne apărăm şi vom acţiona pe baza principiului simplu: oricine ne face rău sau plănuieşte să ne facă rău, îi vom face rău", a mai spus Netanyahu.
Guvernul israelian şi aliatul său SUA sunt îngrijoraţi că Iranul se pregăteşte de un atac iminent, a afirmat portalul de ştiri Axios, citând oficiali americani şi israelieni. Iranul a promis să riposteze în urma unei lovituri aeriene atribuite Israelului asupra clădirii consulatului iranian la Damasc, soldat cu cel puţin 13 morţi, inclusiv doi oficiali militari iranieni importanţi.
Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice, a deplâns moartea a şapte dintre membrii săi, inclusiv a doi generali din Forţa Quds, care operează în afara graniţelor.
Israelul: Dacă Iranul ne atacă, vom răspunde puternic
Ameninţările Iranului la adresa Israelului au fost discutate joi într-o convorbire telefonică de preşedintele american Joe Biden şi premierul israelian Netanyahu. Potrivit Casei Albe, Biden a declarat că SUA sprijină Israelul în faţa acestor ameninţări. Sprijinul SUA pentru dreptul Israelului de a se apăra împotriva unei serii de ameninţări rămâne "neclintit", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.
Israelul i-a transmis aliatului său american că, dacă Iranul va lansa un atac asupra Israelului de pe teritoriul său ca ripostă la atacul asupra consulatului iranian din Siria, Teheranul se va confrunta cu un răspuns puternic din partea Israelului, iar aceasta va duce actualul conflict la un alt nivel, potrivit portalului Axios care citează oficiali israelieni.
30 de ambasade israeliene închise de teama unui atac
Aproximativ 30 de ambasade israeliene din întreaga lume au fost închise vineri, pe fondul temerilor că Iranul va lansa un atac de represalii. O sursă diplomatică a spus pentru Haaretz că măsurile de securitate au fost ridicate în instituțiile israeliene din întreaga lume de la atacul Hamas din 7 octombrie.