Zeci de mii de oameni din întreaga lume au marcat începutul noului an cu o baie la sub zero grade
La minus 8 grade Celsius, sute de oameni şi-au început anul pe plaja Coney Island din New York cu tradiţionala baie în Oceanul Atlantic.
De Redactia Observator la 02.01.2018, 10:33La minus 8 grade Celsius, sute de oameni şi-au început anul pe plaja Coney Island din New York cu tradiţionala baie în Oceanul Atlantic.
La minus 8 grade Celsius, sute de oameni şi-au început anul pe plaja Coney Island din New York cu tradiţionala baie în Oceanul Atlantic.
Îmbrăcaţi de carnaval, aproape 500 de francezii s-au bălăcit în Canalul Mânecii. Pentru a se încălzi după baia rece ca gheaţa, toţi participanţii au primit apoi supă de ceapă... gratis.
La Roma, italienii au înfruntat frigul din prima zi a lui 2018 şi au plonjat în apele râului Tibru. E o tradiţie veche din timpul celui de-al Doilea Război Mondial pe care locuitorii din capitala Italiei o respectă şi în prezent.
Olandezii au o tradiţie asemănătoare. Sute de oameni au făcut baie, în prima zi a noului an, în Marea Nordului. Deşi termometrele arătau doar 7 grade, îmbrăcaţi ca de carnaval, s-au avântat fără nicio ezitare în apele îngheţate. Peste 40.000 de oameni au participat la evenimente asemănătoare pe întreg teritoriul Olandei.
Şi la Berlin, zeci de curajoşi costumaţi s-au bălăcit într-un lac din capitală. Pe lângă tradiţie, aceştia sunt de părere că baia le va aduce o mulţime de beneficii organismului.