Zeci de mii de turişti, blocaţi pe o insulă chineză din cauza Covid-19. Toate cursele cu avionul au fost anulate
Zeci de mii de turişti au rămas blocaţi pe insula chineză Hainan, o destinaţie populară de vacanţă, din cauza unui focar de infecţii cu coronavirus, a informat duminică presa de stat chineză.
De Redactia Observator la 07.08.2022, 08:32Cursele cu trenul sau avionul au fost anulate spre oraşul Sanya, situat la capătul sudic al insulei, supranumite "Chinese Hawaii'', după ce au fost detectate câteva sute de infecţii cu Covid-19.
Potrivit autorităţilor oraşului, aproximativ 80.000 de turişti se află în Hainan. Majoritatea au o reşedinţă, dar 30.000 sunt cazaţi într-un hotel. Tot transportul public din oraş a fost oprit sâmbătă. Aeroportul din Sanya a anulat toate zborurile pentru duminica, potrivit televiziunii de stat.
În timp ce restul lumii a optat pentru o strategie de convieţuire cu boala, Beijingul persistă în strategia sa zero Covid, impunând lockdown de îndată ce apare orice focar.