Antena LIVE

Curs valutar

Zelenski spune că "nu există o dată exactă', dar "războiul se va termina mai devreme" cu Trump preşedinte al SUA

Volodimir Zelenski a declarat vineri că "războiul se va încheia mai devreme" sub preşedinţia lui Donald Trump. Liderul ucrainean a lăudat ultimele sale contacte cu preşedintele ales al SUA, în pofida temerilor cu privire la o scădere a sprijinului pentru ţara sa din partea Washingtonului.

De la 16.11.2024, 10:44
WhatsApp
Zelenski spune că "nu există o dată exactă', dar "războiul se va termina mai devreme" cu Trump preşedinte al SUA Profimedia

Război în Ucraina. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva ţării sale se va "încheia mai devreme" decât s-ar fi încheiat în mod normal odată ce Donald Trump va deveni preşedintele SUA anul viitor, relatează AFP, potrivit Agerpres. "Este cert că războiul se va încheia mai devreme cu politicile echipei care va conduce acum Casa Albă. Este abordarea lor, promisiunea faţă de societatea lor", a declarat preşedintele Zelenski într-un interviu acordat postului public naţional Suspilne

"Războiul se va încheia, dar nu ştim data exactă", a spus liderul de la Kiev.

Preşedintele Ucrainei a asigurat că a avut o "interacţiune constructivă" cu Donald Trump în timpul conversaţiei telefonice avute după victoria republicanului în alegerile prezidenţiale americane. Donald Trump "a recepţionat fundamentele pe care noi ne sprijinim. Nu am auzit nimic care să vină împotriva poziţiei noastre", a adăugat Volodimir Zelenski.

Foarte critic faţă de zecile de miliarde de dolari acordate Ucrainei de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, Donald Trump a promis că va rezolva acest conflict "în 24 de ore", fără să explice vreodată cum. Vineri, preşedintele ales al SUA a promis din nou că va "lucra foarte mult în ce priveşte Rusia şi Ucraina", pentru că "asta trebuie să înceteze".

Pe acelaşi subiect

Ucraina se teme de o slăbire a sprijinului american într-un moment în care trupele sale sunt în dificultate pe front sau că i se va impune un acord ce implică concesii teritoriale făcute Rusiei. 

Consilierul lui Trump: Prioritatea noii administraţii americane în Ucraina va fi pacea, nu returnarea teritoriilor pierdute

Un consilier de rang înalt al preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu difuzat, în urmă cu o săptămână, că prioritatea noii administraţii americane în Ucraina va fi obţinerea păcii, şi nu returnarea teritoriilor pierdute, inclusiv Crimeea. Bryan Lanza, un strateg vechi al Partidului Republican, a afirmat pentru BBC că administraţia Trump îi va cere preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski o "viziune realistă pentru pace". "Iar dacă preşedintele Zelenski vine la masă şi spune, ei bine, putem avea pace doar dacă avem Crimeea, ne arată că nu este serios. Crimeea e pierdută", a spus el. "Şi dacă prioritatea ta este de a recupera Crimeea şi de a avea soldaţi americani care să lupte pentru a recupera Crimeea, atunci eşti pe cont propriu", a adăugat Lanza. El a subliniat că prioritatea sunt "pacea şi oprirea crimelor". "Vom spune Ucrainei: Ştiţi ce vedeţi? Care credeţi că este o viziune realistă pentru pace? Nu este o viziune pentru victorie, ci este o viziune pentru pace. Şi haideţi să începem să avem o conversaţie sinceră", a spus el.

Forţele ruse controlează aproape 20% din teritoriul ucrainean

Rusia a anexat peninsula Crimeea în 2014, după o revoltă care a dus la plecarea preşedintelui ucrainean aliat al Rusiei de atunci. La mai bine de doi ani şi jumătate de la lansarea invaziei lor depline în Ucraina, forţele ruse controlează aproape 20% din teritoriul ucrainean.

Zelenski a spus în repetate rânduri că pacea nu poate fi stabilită până când nu sunt expulzate toate forţele ruse şi nu sunt returnate toate teritoriile capturate de Moscova, inclusiv Crimeea. "Planul său de victorie" prezentat luna trecută menţine această prevedere, precum şi o invitaţie ca Ucraina să adere la NATO, denunţată de mult timp de Rusia.

Ucraina a solicitat arme moderne de la Statele Unite, precum şi autorizaţia de a le folosi pe ţinte ruseşti, dar nu a cerut niciodată desfăşurarea forţelor americane pe teritoriul său.

Trupele ruse au eşuat în avansul lor iniţial asupra capitalei ucrainene Kiev

Trupele ruse au eşuat în avansul lor iniţial asupra capitalei ucrainene Kiev, dar în ultimele luni au capturat o serie de sate de pe frontul de est. Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat în iunie că printre condiţiile pentru negocierile de pace se numără abandonarea de către Ucraina a celor patru regiuni anexate de Moscova, deşi Rusia nu are control deplin asupra acestora.

Zelenski şi Trump au vorbit la telefon după alegerile din SUA, într-o conversaţie la care s-a alăturat şi Elon Musk, miliardarul susţinător al lui Trump, conform unor relatări din mass-media.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

volodimir zelenski razboi ucraina rusia donald trump
Întrebarea zilei
Ați trecut la anvelope de iarnă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Cel mai dezvoltat oraș din România. Aici se mută din ce în ce mai mulți...
Fanatik.ro
Publicat 16.11.2024
Povestea pescarului care a prins un submarin nuclear american
spotmedia.ro
Publicat 15.11.2024
Ideologul extremist al lui Trump cere să fie pârjolite instituțiile americane....
spotmedia.ro
Publicat 09.11.2024
Cea mai bună REȚETĂ de salată boeuf. Se face rapid, e delicioasă și costă...
Gandul
Publicat 16.11.2024
Ce creatură ar conduce lumea dacă rasa umană ar fi exterminată. Cercetătorii...
Adevărul
Publicat 15.11.2024
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în...
A1
Publicat 15.11.2024
Horoscopul zilei de 17 noiembrie 2024. Gemenii au de luat o decizie importantă....
CaTine
Publicat 16.11.2024
Imagini de colecție cu Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu în ziua nunții....
spynews.ro
Publicat 15.11.2024
„Nu o să uit niciodată ce a făcut Becali! Mama acelui copil avea deja...
GSP
Publicat 14.11.2024
Unde se află comuna din România unde se spune că au fost ascunse tone de aur....
Click.ro
Publicat 16.11.2024
Lucruri pe care nu trebuie să le cauți vreodată pe Google. Așa îți crești...
Useit
Publicat 16.11.2024
Ce trebuie să porți în buzunar de Sfinții Mihail și Gavriil pentru a avea...
Redacţia.ro
Publicat 08.11.2024
„Ne plătește mai bine ca-n Italia!” Muncitori români întorși în țară...
libertatea.ro
Publicat 15.11.2024
Travis Scott s-a distrat într-un club de noapte cu fosta iubită a lui Travis...
ZU
Publicat 15.11.2024
Piure de conopidă cu lapte de cocos. Rețetă delicioasă, de post
Hello taste
Publicat 16.11.2024
Cum să creezi un vision board pentru copii
Deparinti
Publicat 15.11.2024
Explozie în crypto. Monedele care au înregistrat cele mai mari...
ziare.com
Publicat 15.11.2024
Noi schimbări în distribuția seriei Golden Boy - Dragoste rebelă. Cine...
Happy
Publicat 15.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre stres și bolile cardiovasculare. Ce metode poți folosi pentru...
Medicool
Publicat 15.11.2024