Şoferii din Timiş, obligaţi să aştepte trei luni ca să obţină o programare la înmatriculări auto
Trei luni. Atât trebuie să aștepte șoferii din Timiș, până când obțin o programare la înmatriculări auto. Asta deşi, potrivit legii, au termen de 30 de zile să le înmatriculeze maşinile după cumpărare. Activitatea instituţiei este complet dată peste cap încă din luna iunie a anului trecut, când nouă politişti care lucrau acolo au fost arestaţi pentru luare de mită.
De Iulia Pop la 22.02.2022, 14:15Momentan nu există nicio soluţie ca să se obţină o programare mai repede de trei luni la compartimentul de înmatriculări din Timiş. Chiar şi acum, după opt luni de la vizita celor de la Direcţia Generală Anticorupţie, activitatea instituţiei se desfăşoară extrem de greoi.
S-a confruntat luni bune cu o criză de personal şi aici au fost detaşaţi oameni din alte judeţe. Şi pandemia a îngreunat serios lucrurile pentru că au fost foarte multe concedii medicale şi pe perioade foarte lungi. Acum lucrurile încep să se dezmorţească, dar activitatea nu va reintra în normal mai repede de această vară, spun cei din conducerea instituţiei.
Trei luni pentru o programare la înmatriculări
Firmele care intermediază înmatriculările auto spun că au o stivă de dosare care nu au cum să le rezolve în termenul legal de 30 de zile, când trebuie transcris un autoturism din momentul în care se încheie un contract de vânzare-cumpărare.
- Foşti şefi de la Permise şi Înmatriculări Teleorman, trimişi în judecată de DNA. Cum funcționa fabrica de...
- "Fabrică de permise", în Teleorman. Şefi şi ofiţeri de poliţie, acuzaţi că au luat mită de 13 ori: primeau...
- Fostul şef de la Permise din Suceava dă în judecată DNA. Cere despăgubiri de 500.000 de euro pentru că...
De astăzi ca o măsură de avarie la compartimentul de înmatriculări din Timiş s-au deschis două ghişee în care se pot depunde dosarele fără programare, ci pe baza unui bon de ordin. De departe nu poate rezolva problema.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.