Afacerea unei maramureşence care s-a transformat într-un festival inedit. "E o muncă titanică în spatele acestei frumuseţi"
Festivalul lavandei se sărbătoreşte în acest weekend pe dealurile comunei Groşi din Maramureş. Ajuns deja la a doua ediţie, evenimentul surprinde din nou cu o serie de activităţi inedite. De la o sesiune de fitness printre florile parfumate, până la testarea sau degustarea preparatelor pe bază de lavandă. Din program nu au lipsit nici ședințele foto, muzica şi plimbările relaxante, iar vizitatorii au plecat acasă cu fel de fel de produse artizanale.
De Simona Vasiac la 16.06.2024, 08:29Aşa a început weekendul la Groşi, Maramureş, într-un loc magic unde vedeta principală este lavanda. Înarmate cu voie bună şi cu ţinute care mai de care mai colorate, doamnele şi-au făcut înviorarea într-un peisaj desprins parcă din file de poveste.
Iar după sesiunea de aerobic, a început şi şedinţa foto.
Produsele cu lavandă, la mare căutare
De la festival nu lipsesc, evident, nici produsele de îngrijire personală, deserturile sau limonada, toate pe bază de lavandă. La mare căutare sunt şi uleiurile, săpunurile sau săculeţii folosiţi pe post decorativ, în casă sau în dulap, ca să alunge moliile.
- Cu 5.000 de euro în buzunar, Alexandru s-a mutat la ţară şi a deschis o afacere unică în Maramureş. "Viaţă...
- Afacerea de familie care a transformat o zonă izolată din ţară în "Grădina Reginelor". Mezinul munceşte cot la...
- Tiberiu şi-a făcut o afacere din munca în propria grădină. Anul trecut a strâns o recoltă de 20 de tone şi le...
"Noi am muncit foarte mult ca să arate aşa cum arată. Este o muncă titanică în spatele acestei frumuseţi dar merită orice efort", spune organizatorul festivalului.
"Am folosit foarte mult, mai ales când erau copiii mici. De fiecare dată când aveau răceală sau ceva, sau dacă tuşeau foarte mult, le faceam pe aici pe la gât cu lavandă, o eşarfă din bumbac şi în noaptea aia eram sigură că nu mai tuşesc şi nu ajung nici la spital", povesteşte una dintre participantele la festival.
Preţurile produselor pe bază de lavandă încep de la 20 de lei şi pot ajunge până la 135 de lei, în funcţie de complexitate, iar porţile paradisului mov vor rămâne deschise şi azi.