Cel mai ŞOCANT caz din lume! O tânără de 21 de ani este căsătorită cu 5 frați şi nu ştie care este tatăl copilului. “Mă culc cu fiecare, pe rând” (FOTO)
Cazul unei “familii” din India face înconjurul lumii. O tânără de 21 de ani este căsătorită cu cinci fraţi. Potrivit tradiţiilor locale, odată ce s-a căsătorit cu unul dintre bărbaţi, ea a fost nevoită să se mărite cu toţi.
De Redactia Observator la 04.10.2016, 19:50Cazul unei “familii” din India face înconjurul lumii. O tânără de 21 de ani este căsătorită cu cinci fraţi. Potrivit tradiţiilor locale, odată ce s-a căsătorit cu unul dintre bărbaţi, ea a fost nevoită să se mărite cu toţi.
În prezent, cele şase persoane, alături de un copil, locuiesc într-o singură cameră, fără paturi. Ei trăiesc într-un sat din nordul Indiei, considerându-se o familie fericită.
Femeia se culcă în fiecare seară cu unul dintre fraţi. Mai mult, Rajo nu ştie al cui este primul lor copil, Jay, un băieţel de doar 18 luni.
“La început a fost puțin ciudat, dar nu favorizez pe niciunul. Mama mea a fost, de asemenea, căsătorită cu trei frați şi când m-am căsătorit ştiam că trebuie să îi accept pe toţi de soţi. Mă culc cu ei pe rând. Nu avem paturi, doar mai multe pături pe podea. Primesc mai multă atenţie decât majoritatea soţiilor”, a declarat femeia.
Guddu, primul dintre soţi, în vârstă de 21 de ani, povesteşte că a fost primul cu care s-a căsătorit, în urmă cu patru ani. El spune că toţi cei cinci bărbaţi întreţin relaţii sexuale cu femeia, dar nimeni nu este gelos, considerându-se o familie mare şi fericită. Tinerii au participat la o căsătorie Hindu aranjată, primul soţ fiind considerat cel oficial.
Cu toate acestea, potrivit tradiţiilor satului în care locuiesc, Rajo a fost nevoită să se căsătorească ulterior cu restul fraţilor, Bajju, 32, Sant Ram, 28, Gopal, 26, şi Dinesh. Cu ultimul dintre soţi s-a căsătorit în cursul anului trecut, în momentul în care Dinesh a împlinit vârsta de 18 ani.
Tradiţia provine dintr-o formă istorică de organizare a familiei, numită poliandrie, în care o femeie poate să se căsătorească în același timp cu mai mulți bărbați.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și