Specie nouă de şarpe descoperită în Amazonul ecuadorian: "Sunt o relicvă a timpului, atât de străvechi"
O nouă specie de şarpe a fost descoperită în Amazonul ecuadorian. Cercetătorii au stabilit că este vorba despre un boa pitic de un metru lungime, potrivit CNN.
De Redactia Observator la 16.01.2023, 17:10Oamenii de știință au identificat o nouă specie de boa pitic care trăiește în Amazonul ecuadorian. Alex Bentley, coordonatorul unei stații de cercetare de la poalele Anzilor, a dat peste un șarpe mic, încolăcit pe un copac. El a trimis o fotografie a șarpelui colegilor cercetători.
„Am fost imediat surprinși, pentru că nu ar fi trebuit să fie acolo", a declarat cercetătorul Entiauspe-Neto.
Alţi boa pitici au fost identificați în diferite părți din America de Sud și din Indiile de Vest
Alți șerpi boa pitici au fost identificați în diferite părți din America de Sud și din Indiile de Vest, dar niciunul nu a fost găsit în regiunea din Ecuador în care se află Bentley. Cel mai asemănător șarpe din Ecuador trăiește la vest de Anzi și, potrivit lui Entiauspe-Neto, arată „radical diferit" de specimenul din fotografia lui Bentley.
- Copil de 5 ani, atacat de un piton de 3 metri. Şarpele l-a tras în piscină, de unde tatăl şi bunicul au reuşit...
- ''Lucrurile se vor linişti. Pacea şi liniştea vor veni.'' Șamanii din Peru prezic sfârșitul războiului din...
- Viperă de aproape un metru, găsită lângă un bloc din Drobeta Turnu Severin. Jandarmii, alertați de un locatar
Cu o lungime de până la 20 de centimetri şi prezentând culori şi modele foarte asemănătoare cu cele ale unui şarpe boa obişnuit, cele două specimene de Tropidophis cacuangoae studiate au fost descoperite în Rezervaţia Naţională Colonso Chalupas, în provincia Napo (centru-est) şi în rezervaţia privată Sumak Kawsay din provincia vecină Pastaza (est).
Aceşti şerpi "sunt o relicvă a timpului, animale atât de străvechi încât, evident, găsirea unuia dintre aceste animale este un privilegiu", a declarat pentru AFP cercetătorul ecuadorian Mario Yanez de la Institutul Naţional pentru Biodiversitate (Inabio).
Deși șarpele nu se potrivea cu nicio specie cunoscută de boa pitici, avea multe în comun cu un exemplar din Muzeul de Științe Naturale din Ecuador colectat în urmă cu mai mulți ani, relatează Mediafax.
Comparând atât caracteristicile fizice, cât și secvențele genetice ale șerpilor misterioși cu speciile cunoscute, cercetătorii au stabilit că au găsit un animal nou pentru știință. Aceștia l-au numit Tropidophis cacuangoae în onoarea lui Dolores Cacuango, o activistă indigenă care a apărat drepturile femeilor și a fondat primele școli bilingve din Ecuador, cu lecții în spaniolă și în limba indigenă Quechua.
La fel ca și colegii săi boa pitici, T. cacuangoae este înrudit la distanță cu boa constrictor.