Antena LIVE

Curs valutar

Andrei Baciu, invitat la "Interviurile lui Pancu": "De ce facem doza 3? Pentru că reîmprospătează răspunsul imun". Predicţie dură pentru vârful valului 4 şi ce plan au pregătit autorităţile

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a fost invitatul lui Marius Pancu într-un interviu special.

De la 29.09.2021, 08:34
WhatsApp

România a fost marţi, 28 septembrie, ţara paradoxurilor. Pe de o parte a înregistrat 11.000 de noi cazuri de infectare, număr record de la începerea pandemiei, dar pe de altă parte s-au înregistrat şi 20.000 de persoane care s-au vaccinat cu doza 3 în chiar prima zi în care acest lucru a fost posibil. Andrei Baciu pune acest lucru pe seama faptului că pe perioada verii, oamenii nu simt pericolul atât de puternic, motiv pentru care nu simt neapărat nevoia să se vaccineze.

"Fiecare poate să aprecieze unde este o situaţie cu risc crescut sau unde este o situaţie mai confortabilă. Eu aş purta mască în această perioadă. Nu o văd ca pe o restricţie, e o alegere. E şi o formă de respect pentru cei cu care interacţionezi.

Am văzut o dorinţă mare de vaccinare. E şi o încărcătura simbolică pentru fix astăzi se împlinesc 9 luni de la primul vaccin făcut în România. Era o masă importantă de oameni care doreau să se vaccineze, dar pe parcursul verii pericolul era cumva absent. Dar pe măsură ce pericolul e prezent, vedem o creştere a dorinţei de vaccinare. În momentul de faţă este o transmitere comunitară din pricina tulpinei Delta. Atunci când s-a decis relaxarea restricţiilor, tulpina Delta nu era prezentă. Cu această nouă tulpină nu e de glumit, vedem cât de repede se transmite", a declarat Andrei Baciu la Observator.

De ce facem doza trei?

Pe acelaşi subiect

Andrei Baciu a explicat de ce trebuie făcută doza trei. Dincolo de cei care sunt în categoriile de risc sau cei care lucrează în domenii în care intră în contact direct cu foarte mulţi oameni, oamenii trebuie să se vaccineze pentru că doza trei îmbunătăţeşte sistemul imunitar şi oferă o mai mare protecţie dacă vor contacta din nou boala.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii a mai precizat că nu s-au înregistrat reacţii adverse suplimentare după administrarea dozei trei. Nici măcar pentru cei care s-au vaccinat cu AstraZeneca, iar acum vor fi nevoiţi să se imunizeze cu Pfizer sau Moderna.

"De ce facem doza trei? Facem această doză, de rapel, îmbunătăţeşte răspunsul imun. O dată cu trecerea celor 6 luni nivelul de anticorpi începe să scadă, aşa că doza trei îmbunătăţeşte şi reîmprospătează răspunsul imun. În primul rând ne protejează de infectare. Vaccinarea îţi oferă o protecţie de a face o formă gravă de boală. Persoanele care sunt vaccinate se pot reface în decurs de 5,5 zile. Persoanele care au deja 6 luni de la vaccinare cu Pfizer şi Moderna sunt în jur de 1,4 milioane de oameni. Peste 15 zile se vor împlini 6 luni şi pentru cei care s-au vaccinat cu AstraZeneca. Cei care s-au vaccinat cu AstraZeneca şi îşi vor face doza trei cu Pfizer sau Moderna nu sunt expuşi niciunui risc. Reacţiile adverse scad ca nivel de raportare. Nu este nicio reacţie adversă nouă. Un vaccin este un act medical aşa că vom primi o adeverinţă de vaccinare. Certificatul verde reprezintă stări epidemiologice. Ne dorim să se vaccineze toate persoanele eligibile până la sfârşitul anului. Avem suficient de multe doze pentru toţi cei care vor să se vaccineze.

11.000 de cazuri pe zi înseamnă un record, foarte mult. Noi nu am avut aceste cifre până acum în pandemie. În spatele acestor cazuri sunt drame. Efectele vaccinării nu se văd în secunda doi. Să nu amânăm nicio zi în privinţa vaccinării. În cazul celor vaccinaţi cu Johnson&Johnson, vaccinaţi într-o singură doză, imunizarea următoare va fi cu acelaşi tip de vaccin. Adică, tot cu Johnson&Johnson. Rămâne de văzut când va începe vaccinarea cu J&J", a declarat Andrei Baciu la Observator.

În ultimele două săptămâni au fost activate 6-700 de paturi

Andrei Baciu spune că cea mai mare problemă în lupta cu valul patru este lipsa resursei umane. Baciu a precizat că avem paturi de ATI, dotate la parametri optimi, avem tratamente, dar numărul medicilor specializaţi pe Terapie Intensivă este limitat.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii a declarat că planul pentru valul 4 este activarea a 1.600 de paturi ATI, un număr care se poate ridica la 2.000. În ultimele două săptămâni au fost activate deja aproximativ 700 de paturi la Terapie Intensivă.

"Întotdeauna luna septembrie este cea care vine cu cele mai multe cazuri. Oamenii se întorc din concedii, încep şcolile, vremea se răceşte, toate aceste lucruri cresc semnificativ interacţiunea între oameni. Din acest punct de vedere este foarte dificil să vii cu o predicţie. Aş spune undeva la 15.000 de cazuri, cu vârfuri de 17.000 în a doua parte a lunii octombrie. Există un plan pentru a face faţă acestui val patru. Cert este că va fi cel mai intens. Presupune activarea unui număr de 1.600 de paturi la ATI. Domnul prim-ministru a ridicat acest număr la 2.000 de paturi. În ultimele două săptămâni au fost activate 6-700 de paturi. Limitarea reală e resursa umană pentru că avem un număr limitat de medici la Terapie Intensivă. Ei nu doar că sunt solicitaţi acum, ei deja sunt în luptă de aproape doi ani", a mai precizat Andrei Baciu la Observator.

Marius Pancu

Cred că jurnaliștii se nasc cu un organ intern în plus care le strânge mai abitir stomacul și-i duce la asfixiere dacă nu arată o discrepanță între realitate și discurs sau nu devoalează un neadevăr, o manipulare, o ipocrizie atunci ...

andrei baciu ati pandemie vaccin vaccinare valul 4 de covid
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024