Eliza Casapopol, specialist AI la Microsoft, despre avantajele şi pericolele inteligenţei artificiale: "Trăim o revoluţie în domeniul acesta"
"Nu mai faceţi copii", transmite un fost director Google, în lumina faptului că Inteligenţa Artificială devine o parte din ce în ce mai importantă a vieţii oamenilor din mai multe părţi ale lumii.
De Marius Pancu la 21.06.2023, 16:23Haideţi să ne uităm întâi la date. Potrivit unui sondaj făcut de Capgemini Research Institute, care a implicat consultarea unui număr de 10 mii de persoane, peste 70 la sută au încredere în conţinuturile create de AI.
52 la sută au creat conţinut cu ajutorul inteligenţei artificiale, 53 la sută au folosit-o pentru a-i ajuta să-şi gestioneze finanţele, în timp ce aproape 70 la sută au apelat la AI pentru a se diagnostica.
Două treimi dintre cei chestionaţi spun că sunt gata să apeleze la inteligenţa artificială pentru a le da sfaturi în privinţa relaţiilor, carierei şi planurilor de viitor, în timp ce 49 la sută nu consideră important faptul că această tehnologie poate fi folosită pentru a genera informaţii false.
În paralel, fostul director al diviziei de proiecte secrete de la Google a lansat un avertisment cumplit. Mo Gawdat le-a transmis oamenilor care îşi doresc copii să renunţe la această idee, daca nu vor să-i oblige să trăiască într-o lume care devine din ce în ce mai periculoasă din cauza inteligenţei artificiale.
Specialistul spune că, în acest moment, inteligenţa digitală este autonomă şi nu mai poate fi controlată.
Comentăm întreaga situaţie cu Eliza Casapopol, specialist AI la Microsoft şi cofondatoarea Romanian Science Festival.
Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii făcute de Eliza Casapopol:
- Anul acesta am avut foarte multă atenţie pe Inteligenţa Artificială, deoarece cumva trăim o revoluţie în domeniul acesta. Am văzut pentru prima dată nişte modele care pot să genereze conţinut nou. Asta este ceva cu adevărat impresionant şi trebuie să luăm în considerare lucrul acesta.
- Eu tot timpul fac o paralelă, când vine vorba despre cât de malefică poate să fie sau cât de bună poate să fie Inteligenţa Artificială. În momentul în care s-au creat maşinile, unii oameni s-au decis să le folosească sub formă de arme de război, sub formă de tancuri, iar alţi oameni s-au decis să le folosească sub formă de ambulanţe pentru a salva viaţa oamenilor. Aşa că viziunea mea, ca specialist în Inteligenţă Artificială, dar şi ca om care o foloseşte este să ne gândim cum ne ajută ea, cum este ea o ustensilă în plus pe care o adăugăm în pachetul de lucruri pe care le putem folosi să ne facă viaţa mai bună şi, de asemenea, să ne asigurăm că toată lumea înţelege ce se întâmplă şi atât oamenii din domeniu public, din companii, din cercetare, cumva atrag pe toată lumea în lumea asta, încearcă să explice ce se întâmplă şi, de asemenea, să o folosească responsabil.
- Dacă ne uităm în ultimii ani, observăm că s-au luat anumite acţiuni în ceea ce priveşte cum putem să folosim noi aceşti algoritmi, aceste maşinării de pe calculator, astfel încât ele să fie într-adevăr corecte faţă de oameni. De exemplu putem să observăm, chiar şi în România, că, în momentul de faţă, există o comunitate de specialişti, de oameni care sunt fie profesionişti, fie cercetători în domeniu care pot să sfătuiască actualmente clasa politică referitor la cel de lucruri, de legi, ar putea şi ar trebui adoptate când vine vorba despre datele noastre, când vine vorba despre ce este legal şi ce este corect pentru oameni, când vorbim despre Inteligenţa Artificială.
- În primul rând cred că este foarte important ca toată lumea să ştie ce este Inteligenţa Artificială. Vorbim despre lucrul acesta malefic, care este autonom şi care, deodată, poate să facă rău omenirii. Comparaţia mea pentru Inteligenţa Artificială este că avem de fapt un glob magic de cristal, dar de fapt nu are o magie în spate. De fapt are în spate nişte modele matematice. Într-un final noi putem să înţelegem că noi, oamenii, suntem destul de predictibili, aşa că nu putem să comparăm ceea ce avem în momentul de faţă cu ceva malefic care o să ia controlul lumii.
- Este extraordinar de important ca toată lumea să fie educată, să poată să înţeleagă despre ce este vorba şi aici mă gândesc şi la oamenii care fac legile, care fac sistemul educaţional. Ei trebuie să se asigure că elevii, tinerii, atât profesorii, cât şi publicul larg înţeleg ce se întâmplă şi ce se întâmplă atunci când noi selectăm la telefon faptul că suntem de acord ca datele noastre să fie folosite, ce se întâmplă atunci când primim oferte personalizate. Oamenii, odată ce înţeleg, cumva scapă şi de teamă.
- Există riscul să apară un proces care se numeşte a halucina. Este ceva ce algoritmii fac, este cumva chiar în natura umană ca atunci când nu ştii să răspunzi la o întrebare totuşi zici ceva, ca să nu taci din gură. Aşa au fost făcuţi şi algoritmii, la început au fost făcuţă să răspundă şi vedem lucrurile acestea că se întâmplă, că algoritmii oferă răspunsuri false, însă lucrul acesta se poate remedia foarte, foarte uşor, prin a-i învăţa chiar şi pe algoritmi aşa cum a-i învăţa un copil la şcoală. Observăm că de la început, de când a fost marea lansare, din decembrie şi până acum, algoritmii aceştia nu mai fac lucrul acesta, mai ales când au contact cu publicul. A fost o discuţie foarte mare despre sentimente şi am văzut nişte rateuri mari când au fost întrebaţi despre "pe cine iubesc?" sau cu cine sunt într-o relaţie. Cumva ne adaptăm şi învăţăm pe parcurs, iar aici clar vedem progrese. Deci nu suntem în lumea neadevărului, dar este foarte importantă gândirea critică. Cred că una dintre cele mai importante calităţi ale viitorului este gândirea noastră critică. Şi în acest moment există informaţii greşite, informaţii false pe internet şi unii oameni le accesează, iar alţii nu. Acelaşi lucru îl fac şi aceste modele despre care vorbim. Ele învaţă ca un copil. Dacă îi dai un manual de cuvinte vulgare, o să vorbească urât, dacă îi dai un manual de cuvinte pline de metafore, atunci o să aibă un vocabular elevat. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu ChatGPT. Nu e mai deştept decât ce îi dăm noi şi atunci responsabilitatea noastră, a celor care chiar dezvoltăm lucruri în domeniul acesta, este să ne asigurăm că ceea ce le dăm e corect, este drept, nu discriminează anumite pături ale societăţii şi acesta este un proces continuu la care chiar trebuie să fim responsabili. Există nişte riscuri pe care le abordăm atunci când apar şi ele.
- Dezbaterea pe care o auzim cel mai des, mai ales de la oamenii cu care interacţionăm, este ce joburi or să dispară. Oamenii au o preocupare despre ce o să se întâmple în momentul în care găsim aceste tehnologii care sunt atât de avansate încât ar putea să ne ia şi jobul. Din punctul meu de vedere, Inteligenţa Artificială nu ne ia joburile, dar clar o să ne eficientizeze anumite procese. Mă uit la calendarul nostru şi cred că avem cu toţii o săptămână lucrătoare mai lungă decât ne-am dori, aşa că, dacă putem să externalizăm câteva din sarcini, eu am o privire pozitivă asupra viitorului şi asta îmi doresc. Văd Inteligenţa Artificială ca pe un copilot pe lângă tot ceea ce facem noi, dar noi suntem în continuare pe scaunul principal şi putem să oprim butonul de lansare.