Antena LIVE

Curs valutar

Reacţia fostului şef al CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, după ce a fost achitat: "Justiţia oarbă a funcţionat". Primise 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare

Fostul şef al Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost achitat în Dosarul Albumul, după nouă ani de proces, din lipsă de probe. El susţine că îi e greu să se mai bucure, dar că justiţia "oarbă" a funcţionat după ce Înalta Curte a decis strămutarea procesului său de la Iaşi la Galaţi.

De la 22.02.2024, 15:40
WhatsApp
Reacţia fostului şef al CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, după ce a fost achitat: "Justiţia oarbă a funcţionat". Primise 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare

Cristian Adomniţei a scris joi pe Facebook, în prima sa reacţie după ce în urmă cu două săptămâni a fost achitat în Dosarul Albumul că după ani de proces în care era pregătit ”pentru orice”, e greu să se mai bucure, scrie news.ro.

Cristian Adomniţei: "Îmi dau seama că justiţia oarbă a funcţionat"

"Îmi pare rău pentru cei din jurul meu care au suferit enorm. Îmi pare rău pentru oamenii sărmani (căci aceia avuţi se descurcă în toate regimurile) din judeţul Iaşi pe care nu am mai apucat să îi ajut. Mă înclin în faţa judecătorilor orbi", a precizat Adomniţei.

Fostul şef al CJ Iaşi adaugă că dacă ar fi comis vreo faptă s-ar fi bucurat pentru sentinţa Curţii de Apel Galaţi, dar că în aceste condiţii nu simte vreo bucurie.

Pe acelaşi subiect

"Nu, nu simt asta. În schimb, între emoţie şi raţiune, îmi dau seama că justiţia oarbă a funcţionat. Înalta Curte a funcţionat când a decis să îmi strămute dosarul de la justiţia cu ochi şi urechi, cu camere şi microfoane, cu agendă secretă, dar foarte publică, la o justiţie care nu trebuia să justifice, printre altele, confiscarea unei funcţii publice obţinute cu 200.000 de voturi. Curtea de Apel Galaţi a funcţionat când a reuşit să citească, să desluşească, să desfacă o plăsmuire minuţioasă de 350 de pagini A4, faţă-verso, la care, doar uitându-mă, pe mine, unul, mă lăsau puterile", a afirmat Adomniţei.

El consideră că ancheta în cazul său a presupus multă determinare, resurse, dar şi interes.

"Să scrii un roman despre cum eu nu mi-am denunţat subalternele şi cum le-am favorizat avizând un proces-verbal care mai purta cinci semnături anterioare, de la toate compartimentele de resort ale instituţiei: câtă determinare, câtă energie, câtă resursă. Cât interes.... Şi nu, delaţiunea, după mine, nu este vreo virtute, ci îmi repugnă. Dar, în mod cert, dacă aş fi ştiut că subalternele mele ar fi făcut o infracţiune, dacă poliţia politică m-ar fi lăsat să aflu, aş fi procedat după cum mă obliga funcţia pe care o ocupam. Au preferat însă să îşi trimită colaboratorul sub acoperire beat, care să îşi pună picioarele pe masă în prezenţa mea, care să ţipe la nişte femei şi să le hărţuiască, sub toate aspectele. I-aş spune şi acum ceea ce i-am spus atunci: că nu îi permit", a mai scris Cristian Adomniţei.

Fostul şef al CJ Iaşi fusese condamnat la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi Cristian Adomniţei a fost achitat pe 8 februarie în Dosarul Albumul, după ce în primă instanţă fusese condamnat la trei ani şi două luni de închisoare.

Decizia a fost luată de Curtea de Apel Galaţi şi este definitivă. Avocatul Daniel Atasiei a declarat că instanţa a dispus achitarea lui Adomniţei, după ce a constatat că nu există suficiente probe pentru condamnare.

În noiembrie 2020, fostul preşedinte al CJ Iaşi liberalul Cristian Adomniţei a fost condamnat la trei ani şi două luni de închisoare cu executare de Tribunalul Iaşi, în dosarul în care era acuzat că ar fi încercat să influenţeze un control de audit.

El a fost trimis în judecată sub acuzaţiile de favorizare a făptuitorului şi fals intelectual. Procurorii DNA au invocat faptul că au descoperit unele nereguli legate de derularea unui contract semnat între Consiliul Judeţean şi o firmă care a executat materiale de promovare a judeţului Iaşi.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

cristian adomnitei achitat iasi consiliul judetean iasi
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024