O tânără, model și influencer pe Instagram, a fost găsită moartă în casă. Lângă ea, era cadavrul unui bărbat cu care ”nu avea nicio relație”
Un tânără din Texas, cunoscută pentru postările de pe Instagram, a fost găsită sugrumată în propria casă. Alături de ea a fost descoperit şi trupul neînsufleţit al unui bărbat despre care poliţiştii spun că s-ar fi sinucis imedia după ce a ucis-o pe femeie. Cei doi nu ar fi avut nicio relație.
De Ovidiu Cojocaru la 31.08.2021, 17:07Jane Gagnier, cunoscută pe Instagram sub numele de Miss Mercedes Morr, a fost găsită strangulată în apartamentul ei din Texas. Femeia în vârstă de 33 de ani avea 2,6 milioane de urmăritori pe Instagram. Anchetatorii consideră cazul drept o crimă urmată de sinucidere. Pe lângă cadavrul femeii, oamenii legii au descoperit şi cadavrul lui Kevin Alexander Accorto, un tânăr de 34 de ani din Florida care s-ar fi sinucis imediat după ce ar fi omorât-o pe Miss Mercedes, potrivit Daily Mail.
Poliţia a transmis că nu pare ca cei doi să fi avut o relaţie, însă nu au putut dezvălui adevăratul motiv pentru care bărbatul a recurs la un asemenea gest. Anchetatorii au transmis totodată că nu există semne de intrare forţată în apartament şi tratează cazul drept o crimă urmată de sinucidere. Sora tinerei, London Gagnier susţine că Jane ar fi fost victima unui atac, pentru că fusese urmărită înainte de tragedie. "Ieri a fost cea mai grea zi din viaţa mea, inima mi-a dispărut. Sufletul meu a dispărut", a scris pe Instagram sora lui Jane Gagnier. Ea a mărturisit că este cu atât mai şocată cu cât a vizitat-o alături de fratele şi mama ei cu doar câteva zile înainte de tragedie.
Tânăra avea o comunitate impresionantă, de 2,6 milioane de fani pe Instagram, fiind urmărită de persoane publice precum Megan Thee Stallion, Cardi B, Snoop Doog şi Meek Mill. De asemenea, era un popular creator de conţinut pe platforma OnlyFans.