Fetiţă de 10 ani, găsită "inexplicabil" moartă în casă. Copila se mutase de doar 5 luni cu familia în oraşelul din Anglia
Poliţiştii englezi investighează moartea suspectă a unei fetiţe de doar 10 ani. Trupul copilei a fost găsit, fără viaţă, într-o casă din Surrey. Nimeni nu ştie încă ce s-a petrecut cu adevărat şi nici care este cauza decesului misterios.
De Redactia Observator la 11.08.2023, 14:58Mister după moartea subită a unei fete de doar 10 ani. Potrivit Mirror, poliţiştii au fost chemaţi la adresa cu pricina joi, în jurul orei 3 dimineaţa, pentru a verifica starea fetiţei. Aceasta zăcea însă fără suflu. Familia copilei a fost informată imediat.
Descoperire macabră: fetiţa de 10 ani, moartă în casă
În urma descoperirii macabre a fost demarată o anchetă condusă de Poliţia din Surrey şi cea din Sussex, pentru a determina circumstanţele decesului. "Este un incident devastator. Lucrăm din greu pentru a face lumină în acest caz", a declarat detectivul şef Debbie White.
"Am identificat mai mulţi indivizi care sunt dispuşi să dea declaraţii în acest caz, iar în stadiul actual al anchetei nu avem ca prioritate identificarea unui suspect. Nu avem motive să credem că există vreun risc de natură publică", au precizat oamenii legii.
"Nu-mi vine să cred că aşa ceva s-a întâmplat chiar în faţa casei mele", spune Amjad Ali, vecin, pentru MailOnline. Bărbatul a adăugat că "familia fetei, de origine pakistaneză, s-a mutat aici cu cinci luni în urmă". Tatăl ar lucra ca şofer de taxi, iar în locuinţă ar trăi trei sau patru copii.