O tânără mamă, care îi citea bebeluşului din Biblie înainte de culcare, a fost nimerită în cap de un glonț rătăcit, în SUA: ''Este în Rai chiar acum''
O tânără mamă a fost ucisă în mod tragic, după ce un glonț rătăcit a lovit-o în cap, în timp ce îi citea din Biblie fiicei sale de șapte luni. Incidentul a avut loc în Zion, Illinois.
De Redactia Observator la 25.10.2021, 20:42Melanie Yates avea doar 23 de ani când a fost împușcată în timp ce ea și soțul își pregăteau cei doi copii de culcare, sâmbăta trecută. După ce a auzit bubuituri puternice care au sunat ca artificii, soțul ei Daniel a strigat-o pe Melanie, dar nu a primit niciun răspuns.
După cum a raportat ABC 7, mama lui Melanie, Lam Calderon, a spus că Daniel a căutat-o pe Melanie după ce nu a auzit niciun răspuns și a găsit-o împușcată în cap. Tatăl și-a dus copiii la familia femeii, care locuiește la câteva străzi distanță, în timp ce așteptau o ambulanță.
Familia îi duce dorul, dar este sigură că tânăra mămică a ajuns în Rai
Potrivit WGN, tatăl lui Melanie a spus că aceasta ''i-a citit o poveste biblică copilului ei de șapte luni și s-a rugat cu ea''. Mămica a fost urcată de urgenţă în ambulanță, iar în primă fază paramedicii au reușit să o resusciteze. Din nefericire, a murit a doua zi.
- Mama lui Snoop Dogg a murit la 70 de ani. Mesajul sfâșietor al artistului: ''Mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat un...
- Un băieţel de trei ani a fost găsit mort pe o alee, la patru zile după ce mama lui a fost ucisă, în SUA:...
- Lacrimi amare pentru mămica ucisă alături de trei copii, după o petrecere în pijamale. O caleaşcă trasă de...
''Toți cei care au cunoscut-o pe Lanie știu că l-a iubit pe Iisus Hristos cu fiecare celulă a ființei ei. Nu există nicio îndoială că ea nu este în Rai chiar acum. Dar nouă, pe pământ, ne este foarte dor de ea. Ne este dor de rugăciunile ei pline de pasiune și puternice. Ne este dor de râsul ei molipsitor. Ne este dor de vocea ei frumoasă. Ne este dor de umorul ei plin de viaţă, plin de duh. Ne este dor de dedicația ei de a fi o mamă și o soție uimitoare, evlavioasă. Ne e dor de ea. Și ne dorim cu fiecare celulă a ființei noastre să fie aici, dar știm că este într-un loc mai bun.''
Familia Melaniei a creat pagina GoFundMe pentru a oferi ajutor financiar soțului și copiilor ei mici în această perioadă dificilă. Poliția din Zion și anchetatorii din Lake County au spus că au găsit dovezi ale unor focuri de armă trase în apropierea drumului, dar nimeni nu a fost arestat, potrivit Daily Star.