Şase copilaşi, ţinuţi într-o pivniţă din Austria de un bărbat de 54 de ani şi soţia lui. Individul a atacat serviciile sociale cu spray cu piper
Șase copii au fost găsiți trăind într-o pivniță abandonată din Austria, alături de un bărbat austriac de 54 de ani și soția sa. Autoritățile locale cred că familia locuia în pivniță de câteva luni bune.
De Redactia Observator la 29.01.2023, 14:43- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Copiii, toți cu vârste sub cinci ani, au fost descoperiți în pivniță din micul sat Obritz împreună cu un bărbat austriac de 54 de ani și soția sa. Ancheta a început după ce bărbatul ar fi atacat serviciile sociale cu spray cu piper și a opus rezistență în fața autorităților, potrivit The Sun.
După ce a fugit de la fața locului, asistenții sociali au anunțat autoritățile care au investigat apoi întreaga incintă. Potrivit The Telegraph, când Poliția a sosit, bărbatul s-a baricadat în pivniță. Ulterior, ofițerii au reușit să intre și l-au arestat pe bărbat.
Nu este clar de cât timp locuiau cei opt membri ai familiei în pivniță
În pivniță au fost găsite și mai multe arme, care acum sunt verificate pentru a vedea dacă acestea erau deținute ilegal de bărbat. Se crede că austriacul ar face parte din Reichsbürger, un grup de extremistă de dreapta. În urma arestării sale, el a fost eliberat joi, 26 ianuarie, după ce procurorii au declarat că nu prezintă niciun risc pentru copii.
- Satul din România cu o mie de pivniţe. Beciurile de peste 300 de ani ar putea fi introduse în circuitul turistic
- 10 copii au murit înecați, 6 sunt în stare critică și alți 9 sunt dispăruți, după ce barca pe care...
- Patru bărbați și o femeie, reținuți de autorități după dispariția fetei de 14 ani din Sibiu
Nu este clar de cât timp locuiau cei opt membri ai familiei în pivniță, dar aveau uși, ferestre, apă și electricitate. Autoritățile locale cred că familia locuia în pivniță de câteva luni, dar au existat mai multe plângeri despre la adresa lor, în ultimele săptămâni.
„Camerele de supraveghere din fața pivniței erau deosebit de enervante, iar locuitorii auzeau uneori voci de copii în subsol și de îndată ce se apropiau se făcea liniște”, a declarat Erich Greil, viceprimarul Orbritz.
Poliția a spus că nu a existat nicio sugestie de abuz sexual asupra copiilor găsiți în pivniță. Cei șase au vârste cuprinse între șapte luni și cinci ani. Karl-Josef Weiss, guvernatorul districtului Hollabrunn, a spus că cei mici nu au fost nici închiși și nici ținuți în condiții rele, după ce au fost examinați la un spital, în prezența mamei lor. Cei șase copii au fost preluați de asistenții sociali, după ce autoritățile nu au reușit să le găsească certificatele de naștere din Austria. Părinții au susținut că nu le au, pentru că cei mici s-au născut în Anglia. Nu este clar dacă au cetățenie britanică.