Şofer român de 43 de ani, ucis pe o şosea din Italia. Patru autoturisme au fost implicate în accident
Tragedie pe o şosea din Italia, în urma unui accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme. Un român în vârstă de 43 de ani şi-a pierdut viaţa în urma impactului.
De Ovidiu Cojocaru la 01.04.2022, 16:13Accidentul a avut loc seara trecută, în localitatea Sperone, din regiunea Avellino. Conform presei locale în impact au fost implicate patru maşini. Victima care a decedat este un bărbat de origine română, stabilit de câţiva ani în localitatea Mugnano del Cardinale, scrie L'occhio di Avellino.
O altă victimă, o femeie în vârstă de 31 de ani, originară din localitatea italiană Nola a suferit mai multe răni grave şi a fost transportată de urgenţă la spitalul San Giuseppe din Avellino. Ceilalţi oameni implicaţi în accident, şoferi şi pasageri în celelalte autoturisme au scăpat doar cu câteva răni uşoare. Mai multe echipe de descarcerare au intervenit la locul accidentului. Operaţiunea de extragere a trupului neînsufleţit al românului din maşină a fost una extrem de complicată şi îndelungată.
Poliţiştii din peninsulă continuă acum să cerceteze cazul pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului şi împrejurările în care acesta a avut loc.