Antena LIVE

Curs valutar

Un australian de 92 de ani a câştigat peste 640.000 de dolari la loto. I-a dat o parte din bani fiicei, apoi s-a răzgândit şi a dat-o în judecată

Un bătrân în vârstă de 92 de ani din Australia care a câștigat 642.664 de dolari la loterie și-a dat fiica în judecată, după ce a împărțit banii cu aceasta. Bărbatul a regretat rapid decizia și a spus că fiica lui l-a presat să-i dea acei bani.

De la 30.01.2024, 22:18
WhatsApp
Un australian de 92 de ani a câştigat peste 640.000 de dolari la loto. I-a dat o parte din bani fiicei, apoi s-a răzgândit şi a dat-o în judecată Shutterstock

În martie 2018, William John Bampton din Queensland, Australia, a câștigat 986.210 de dolari australieni, echivalentul a 642.664 de dolari, la TattsLotto. Câteva luni mai târziu, i-a dat fiicei sale, Suzanne Vourlides, 195.051 de dolari. Ulterior, a regretat decizia sa și a spus că a fost presat să o facă. Dar o hotărâre a Curții Districtului Brisbane, eliberată la sfârșitul lunii trecute, a respins acuzațiile lui William conform cărora el a fost presat, sau chiar agresat de fiica lui, potrivit Business Insider

Și-a dat fiica în judecată, după ce i-a dat o parte din banii câștigați la loterie

Conform dovezilor furnizate în hotărâre de Suzanne și soțul ei, dintre care o mare parte se contraziceau cu spusele bătrânului, acesta a promis în mod repetat că le va da bani ambilor săi copii. Dar apoi a folosit o parte din câștiguri pentru a cumpăra o proprietate și l-a pus pe fiul său, Larry Bampton, ca coproprietar, dar ar fi exclus-o pe Suzanne. Bătrânul i-a spus fiicei sale că a fost exclusă pentru că nu dorea ca soțul ei să poată folosi banii, potrivit hotărârii.

El și-a schimbat, de asemenea, testamentul pentru a se asigura că fiica lui nu va putea primi banii săi până când soțul ei va muri, testamentul fiind apoi modificat de mai multe ori. Wiliam susține că a fost agresat și amenințat de către fiica lui pentru ca acesta să-I dea o parte din banii câștigați însă aceasta a negat toate acuzațiile aduse de tatăl ei.

Pe acelaşi subiect

Totuși, judecătorul a respins toate acuzațiile. Cazul a fost respins, judecătoare spunând că nu crede că femeia și-a agresat tatăl. Și-a dat fiica în judecată, după ce i-a dat o parte din banii câștigați la loterie Dar apoi a folosit o parte din câștiguri pentru a cumpăra o proprietate și l-a pus pe fiul său, Larry Bampton, ca coproprietar, dar ar fi exclus-o pe Suzanne.

Bătrânul i-a spus fiicei sale că a fost exclusă pentru că nu dorea ca soțul ei să poată folosi banii, potrivit hotărârii. El și-a schimbat, de asemenea, testamentul pentru a se asigura că fiica lui nu va putea primi banii săi până când soțul ei va muri, testamentul fiind apoi modificat de mai multe ori. Wiliam susține că a fost agresat și amenințat de către fiica lui pentru ca acesta să-I dea o parte din banii câștigați însă aceasta a negat toate acuzațiile aduse de tatăl ei. Totuși, judecătorul a respins toate acuzațiile. Cazul a fost respins, judecătoare spunând că nu crede că femeia și-a agresat tatăl.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

barbat australia loterie bani fiica judecata
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025