Antena LIVE

Curs valutar

Un bărbat din Statele Unite s-a plâns de dureri în piept şi probleme de respiraţie: medicii i-au găsit o bucată de ciment de 10 cm la inimă

Intervenţie chirurgicală de urgenţă efectuată de medicii americani care au fost nevoiţi să extragă o bucată de ciment de 10 centimetri din inima unui bărbat.

De la 11.10.2021, 16:06
WhatsApp
Cea de-a doua intervenţie chirurgicală a decurs bine, bucata de ciment a fost extrasă, iar bărbatul şi-a revenit complet Profimedia

Potrivit LiveSciene, un bărbat care se plânga de dureri în piept şi dificultăţi de respiraţie a fost operat de urgenţă. Medicii au rămas şocaţi când au aflat cauza problemelor: o bucată de ciment de 10 centimetri, care se afla în inimă. Bărbatul în vârstă de 56 de ani a rezistat două zile cu durerile atroce până când s-a convins că trebuie să apeleze la ajutorul medicilor.

Cazul este atât de rar încât a fost studiat de cercetătorii de la Şcoala de Medicină a Universităţii Yale, iar studiul a fost publicat în  Jurnalul de Medicina din New England. În urma cercetărilor şi analizelor efectuate, medicii au reuşit să desluşească misterul.

Cum a ajuns bucata de ciment în inima pacientului

Cu 7 zile înainte ca bărbatul să simtă durerile în piept şi să aibă probleme de respiraţie, acesta suferise o intervenţie chirurgicală la coloană. Pentru a trata o vertebră ruptă, ca urmare a slăbirii oaselor, medicii i-au injectat un tip de ciment special astfel încât vertebra să fie ridicată la nivelul corect şi să o împiedice să mai cadă.

Procedura în sine a decurs bine, însă din păcate pentru el, bărbatul s-a numărat printre cele 2% cazuri care suferă complicaţii. Cimentul medicinal s-a scurs din os în vene şi astfel a ajuns la inimă, unde s-a întărit. Cea de-a doua intervenţie chirurgicală a decurs bine, bucata de ciment a fost extrasă, iar bărbatul şi-a revenit complet după această nouă operaţie.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ciment inima operatie pacient statele unite sua
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025