Un român dispărut în Spania în urmă cu un an, găsit mort. Valerică avea 36 de ani când parcă a intrat în pământ
Acum un an, Valerică Stoica, un român de 36 de ani, care lucra la o fermă din Almodóvar del Campo, dispărea fără urmă.
De Monica Palade la 09.12.2021, 19:49Bărbatul parcă a intrat în pământ. Nimeni nu mai ştia nimic de el. Omul s-a trezit de dimineaţă, pe 13 noiembrie 2020, şi s-a dus să dea de mâncare la animale. Doar că soţia lui avea să constate că Valerică nu făcuse nimic din ce intenţiona şi pur şi simplu dispăruse.
Femeia a cerut ajutorul autorităţilor, iar Valerică a fost căutat zile în şir fără rezultat. Chiar şi telefonul a fost dat la verificat, pentru a se vedea dacă bărbatul a părăsit ţara, scrie Lanza. Nimic însă nu a ajutat. Valerică a dispărut pentru totdeauna.
Valerică parcă a intrat în pământ
Recent, însă, un câine de vânătoare a dat peste cadavrul unui bărbat, iar anchetatorii cred că este chiar românul, pentru că nimeni nu a mai fost dat dispărut în zonă. Urmează ca un test ADN să confirme însă bănuiala. Culmea, bărbatul se afla tot în apropierea fermei, dar într-o zonă inaccesibilă în pădure. Din primele cercetări, se pare că este vorba de o sinucidere.