Valentina, zisă şi "badanta diabolică", merge la închisoare în Italia. Românca agăţa bătrâni singuri, apoi îi şantaja cu fotografii compromiţătoare
3 ani și patru luni de închisoare pentru Cleopatra Valentina Vasile, zisă şi "Badanta Diabolică", o româncă din Italia acuzată de extorcare împotriva unui pensionar de 88 de ani, pe care îl ademenise pe un site de întâlniri.
De Veronica Micu la 10.06.2022, 10:21Faptele datează din 2016, iar în iulie 2020 magistrații Tribunalului din Verona i-au impus româncei de 42 de ani 3 ani şi 4 luni închisoare, pe lângă o amendă de 800 de euro. Un verdict care a fost reconfirmat integral în apel, la Veneția.
Românca ademenea bătrâni singuri, îi filma în ipostaze intime, apoi îi șantaja
Potrivit acuzațiilor, Cleopatra Valentina Vasile ar fi profitat de singurătatea unui bătrân de 88 de ani din Verona, pentru a obține beneficii financiare. Mai exact, după ce l-a "agățat" pe un site de matrimoniale, femeia ar fi întreținut raporturi intime cu pensionarul italian, făcându-i acestuia o serie de fotografii în ipostaze compromițătoare.
Imediat după aceea, scrie Corriere del Veneto, românca s-a folosit de acele imagini pentru a-l șantaja. I-a cerut 300 de euro, sub amenințarea publicării fotografiilor pe net. Atunci, pensionarul ar fi încercat să o dea afară din casă, moment în care femeia ar fi început să-i zgârie fața cu unghiile.
- Două grupări de români și bulgari au declanșat iadul lângă o biserică din Cosenza, în Italia. S-au răfuit...
- Străpunsă de balustrada metalică, în drum spre casă. O tânără de 28 de ani a murit într-un accident șocant,...
- "Nu ești italiancă. Scrie cetățenie română". Scandal în Italia, după ce o patinatoare cu cetăţenie română...
Pensionarul s-a conformat și a plătit, dar, după câteva zile românca l-a contactat din nou și i-a cerut alți 300 de euro.
I-a spus că a publicat deja fotografiile pe internet, așa că omul ar fi decis să plătească pentru a ieși din acea situație jenantă. Dar câteva zile mai târziu, femeia ar fi crescut prețul, cerându-i italianului 650 de euro. Pensionarul acceptase să se întâlnească cu ea lângă gara Porta Nuova, unde i-ar fi dat suma convenită, dar, imediat după schimb, carabinierii au intervenit și au arestat-o.