10 liberali în frunte cu Ludovic Orban au părăsit grupurile PNL: Am ajuns să fim huliţi de cei care ne votau
Deputatul PNL de Constanţa Bogdan Bola a anunţat, vineri, printr-o postare pe Facebook, că demisionează din grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal, el arătând că ”indecizia politică, apetenţa exacerbată pentru putere, deciziile haotice şi înclinaţia unora către spectrul roşu al politicii dâmboviţene l-au făcut să-i fie ruşine să mai dea ochii cu constănţenii”.
De Redactia Observator la 29.10.2021, 14:00Până în prezent, 10 parlamentari liberali, în frunte cu Ludovic Orban, au părăsit grupurile PNL. Ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros, și-a anunțat, vineri, retragerea din grupul parlamentar PNL, declarând că "echipa câștigătoare a transformat PNL din cel mai onorabil partid românesc, în cel mai detestat si izolat partid"
Bogdan Bola spune că a trecut doar un an de când, împreună cu colegii lui liberali, mergeu pe străzile şi uliţele din judeţul Constanţa şi le spuneau oamenilor că merită votul lor, că ei sunt "altfel". ”A trecut doar un an de când explicam oamenilor că vom construi în jurul unor lideri capabili o coaliţie stabilă de dreapta, bazată pe valori şi principii sănătoase. Cel mai important, acum doar un an promiteam lor că vom aduce transparenţă în actul de guvernare şi o vom face în interesul cetăţenilor. Prin votul tuturor acelor oameni, am ajuns astăzi să am onoarea să vă reprezint în Parlamentul României. Nici cei mai pesimişti dintre noi nu puteau anticipa situaţia către care se va îndrepta actuala conducere a PNL. O ţară aruncată în haos, cu o conducere a Partidului Naţional Liberal ale cărei acţiuni au dezamăgit aşteptările alegătorilor noştri şi a bazei partidului căruia eu i-am dedicat 26 de ani din viaţă. Am ajuns să fim huliţi de cei care, acum un an de zile, îşi puneau speranţele în noi şi ne dădeau votul. Lideri de carton, unii care au îngropat în trecut Partidul Naţional Liberal, alţii abia paraşutaţi în partid, fac azi declaraţii demagogice despre valorile liberale...care numai liberale nu mai sunt”, a afirmat Bogdan Bola.
El îşi explică demisia prin faptul că ”indecizia politică, apetenţa exacerbată pentru putere, deciziile haotice şi înclinaţia unora către spectrul roşu al politicii dâmboviţene" l-au făcut să-i fie ruşine să mai dea ochii cu constănţenii.
”EU nu pot să mai sprijin sau să fiu părtaş la aşa ceva. (...) În anul 2020 mi-am luat angajamentul că voi lupta în Parlament pentru constănţeni şi îmi doresc să continui această activitate cu demnitate, putând să îi privesc în ochi, din nou, fără ruşinea pe care o simt acum. Rămân loial oamenilor şi principiilor liberale la care am aderat acum foarte mulţi ani, în speranţa că cei de sus se vor trezi la timp "din somnul cel de moarte"", spune Bola.
- Ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros, s-a retras din grupul parlamentar PNL
- Patru liberali și-au dat demisia din PNL. A plecat și Ionel Dancă: ”Noua conducere este desprinsă de realitate”
- Florin Cîţu insistă cu varianta unui guvern minoritar PNL - UDMR, deşi toate negocierile au eşuat. "PSD şi USR...
Parlamentarul precizează că retragerea sa din grupul parlamentar al PNL nu înseamnă implicit că îşi dă demisia din Partidul Naţional Liberal. ”În naivitatea mea, după 26 de ani de galben-albastru, încă mai sper ca raţiunea şi bunul simţ să învingă, iar pasul pe care îl fac astăzi spre o despărţire dureroasă (pentru mine, cel puţin) de acest partid să fie şi ultimul”, spune deputatul.
Cine sunt cei 10 liberali care au plecat din PNL
Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban şi-a anunţat, în 26 octombrie, plecarea din grupul parlamentar al PNL. Exemplul său a fost urmat ulterior de mai mulţi parlamentari liberali care au rămas însă membri de partid. Până acum şi-au anunţat oficial până acum dezafilierea de la grupurile parlamentare ale PNL Alexandru Kocsis, Ovidiu Florean, Ion Ştefan, Ionel Dancă, Constantin Şovăială, George Ionescu, Luminiţa Barcari şi Adrian Oros.