Bugetul e aproape gata, scandalul continuă. Florin Cîțu: "Ridicol! Eu am mai văzut acest film"
Scandalul pe bugetul pentru 2021 e departe de a se fi terminat. Deşi premierul insistă că forma publicată deja este cea mai sustenabilă, Ludovic Orban, dar şi Vlad Voiculescu, au anunţat că mai e loc de negocieri.
De Redactia Observator la 13.02.2021, 20:25- Supărat că este contestat din toate direcţiile, Florin Cîţu i-a ameninţat pe miniştri cu remanierea
Florin Cîţu, premierul României: Iniţial, cererile pentru ministere au fost de 49 miliarde de lei în plus faţă de ce aveam. Ridicol! Ridicol într-un an de reformă!
Pretenţiile miniştrilor şi ameninţările lor cu demisia după publicarea bugetului l-au înfuriat pe premier. Aşa că la jumătatea anului vor fi evaluaţi. Cu mandatele pe masă.
Florin Cîţu, premierul Românie: Eu am mai văzut acest film, ne batem pentru un buget foarte mare în timpul anului şi execuția bugetară este dezastruoasă.
Câteva minute mai târziu, premierul şi-a amintit că nu remaniază de capul lui.
Reporter: Veţi decide să îl remaniaţi fără acordul partidului din care face parte?
Florin Cîţu, premierul României: Vă garantez că nu va exista nicio problemă.
Până şi bugetul e o chestiune politică. Premierul Florin Cîțu militează pentru forma publicată, Ludovic Orban anunţă alte negocieri.
Ludovic Orban, preşedintele PNL: Urmează să avem discuţiile de rectificare fină.
Buget 2021: Nemulțumiri în mai multe ministere, din cauza fondurilor alocate
Şi ministrul Sănătăţii, foarte nemulţumit de bugetul pe 2021 primit, mai vrea discuţii.
Florin Cîţu, premierul României: Anul acesta sunt la Ministerul Sănătății mai mult cu 2,2 mld de lei.
Şi contestările continuă. În PNL se dă o luptă pentru şefia partidului. O funcţie cu miză şi pentru Florin Cîţu, şi pentru Ludovic Orban. Amândoi îşi joacă puterea în interiorul partidului şi în Guvern.
Florin Cîţu, premierul României: Sunt vicepreşedinte, normal că toţi vrem să candidăm.
Ludovic Orban, preşedintele PNL: Orice membru al PNL poate să candideze pentru orice funcţie de conducere din PNL.
Ludovic Orban deja îşi arată colţii
Vrea să îşi ţină liderii organizaţiilor judeţene aproape, aşa că cere bani pentru investiţii locale.
Ludovic Orban, preşedintele PNL: Va trebuii să ne uităm cu atenţia pe alocările cu administrațiile locale, că au existat nişte discuţii. Vom solicita includerea în buget a studiului de fezabilitate pentru un obiectiv de investiții important, tronsonul Calafat-Lugoj.
Şi Opoziţia îi dă bătăi de cap premierului. PSD a trimis scrisori mai marilor de la Bruxelles în care a criticat proiectul de buget pentru 2021.
Florin Cîţu, premierul României: Eu aşteptam să mă sune, îmi luam o zi-două din viaţă şi îi explicam cum stăm cu bugetul. Tovarăşe Ciolacu, când ai timp, dă-mi un telefon!
În replică, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a postat un mesaj pe Facebook în care îi cere demisia.