Klaus Iohannis a încuviinţat urmărirea penală a fostului ministru al Mediului Costel Alexe
Klaus Iohannis a încuviinţat urmărirea penală a fostului ministru al Mediului Costel Alexe, la o zi după ce DNA a făcut solicitarea.
De Monica Palade la 05.01.2021, 15:24- Klaus Iohannis a încuviinţat urmărirea penală a lui Costel Alexe
Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele a transmis marţi ministrului Justiţiei, Stelian Ion, cererea de urmărire penală a lui Costel Alexe, fost ministru al Mediului, pentru fapte care fac obiectul unui dosar penal al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei.
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marţi, 5 ianuarie a.c., ministrului justiţiei, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Costel Alexe, în calitate de fost ministru al Mediului, apelor şi pădurilor în perioada 4 noiembrie 2019 - 5 noiembrie 2020, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 176/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, şi instigare la săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 308 alin. (1) din Codul penal, în concurs, conform art. 38 alin. (1) din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008.
Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Ce acuzaţii i se aduc lui Costel Alexe
DNA a cerut ridicarea imunităţii fostului ministru al Mediului, Costel Alexe, acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, ar fi cerut de la managerul unui combinat siderurgic 22 de tone de produse din tablă, pentru alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi monitorizarea măsurilor luate pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme.
Cum a reacţionat Costel Alexe la acuzaţii
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi Costel Alexe a precizat luni că a aflat „cu surprindere” de acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DNA şi precizează că îşi doreşte finalizarea acestui demers cât mai repede şi aflarea adevărului.
„Nu am cerut şi nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii”, a susţinut Alexe.