Antena LIVE

Curs valutar

Lovitură pentru Victor Ponta: La cererea PSD, a fost înlocuit la preşedinţia Delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a OSCE

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis miercuri, cu unanimitate de voturi, înlocuirea deputatului neafiliat Victor Ponta cu social-democrata Ana Birchall la preşedinţia Delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a OSCE, la solicitarea PSD.

De la 13.09.2017, 15:48
WhatsApp

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis miercuri, cu unanimitate de voturi, înlocuirea deputatului neafiliat Victor Ponta cu social-democrata Ana Birchall la preşedinţia Delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a OSCE, la solicitarea PSD.

„Având în vedere prevederile art 14, alin 1 din Regulamentul Camerei  Deputaţior, potrivit căruia deputaţii care au fost excluşi ori au demisionat din partid devin deputaţi neafiliaţi, coroborat cu art. 32 din Legea 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor actualizată, care prevede «pierderea sprijinului politic de către deputat sau senator atrage de drept încetarea calităţii de titular al oricărei funcţii obţinute prin susţinere politică», în numele grupului parlamentar al PSD vă rugăm să luaţi act de încetarea calităţii de preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE a domnului deputat Victor-Viorel Ponta", se arată în solicitarea adresată Birourilor Permanente Reunite.

Potrivit Hotărârii, la capitolul I este precizat faptul că „doamna deputat Birchall Ana, grupul parlamentar PSD, îl înlocuieşte în calitatea de membru titular şi preşedinte pe domnul deputat Victor Viorel Ponta, neafiliat”.

Sursă: news.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

camera deputatilor victor ponta ana birchall osce psd
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024