Orban: "Nimeni nu deţine despre mine informaţii care ar putea să îmi facă rău"
Preşedinte Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, susţine că nimeni nu deţine informaţii despre el care ar putea să îi facă rău, precizând că de-a lungul carierei sale politice a avut mulţi adversari şi oricine a avut ceva rău de spus despre el a spus, iar cele mai multe erau neadevăruri şi calomnii.
De Redactia Observator la 13.06.2021, 11:01Ludovic Orban a fost întrebat duminică ce părere are despre faptul că a fost acuzat că la negocierile de la formarea coaliţiei a cedat trei ministere importante.
“Am avut un mandat de negociere. Aţi fost acolo, aţi văzut că nu au mai fost prezenţi nici a doua, nici a treia, nici a patra zi. Să ignori un adevăr evident pe care îl cunoaşte toată lumea, media, partenerii de coaliţie...Dar nu obişnuiesc să polemizez cu colegii în mass-media”, a transmis liderul PNL, conform news.ro.
Întrebat ce părere are despre afirmaţia premierului Florin Cîţu cum că a minţit în privinţa negocierilor de la Vila Lac, Ludovic Orban a răspuns: “Nu cred că a spus aşa ceva premierul. Premierul a rămas cu mine la negocieri. De altfel a trebuit să invităm alţi colegi, pe Iulian Dumitrescu, pe Dan Motreanu, ca să completeze echipa. E o istorie. Nu polemizez cu colegii mei prin presă”.
El a mai fost întrebat dacă îşi face griji pentru ceea ce ar spune Rareş Bogdan despre negocierile avute în spatele uşilor închise.
- Orban, întrebat dacă îl mai ascultă Florin Cîţu: "Normal, suntem colegi de partid. Domnul Cîţu este premierul...
- Marcel Ciolacu, despre o posibilă alianță cu PNL: "Exclus! Cu cine, cu Turcan la guvernare? Cu Orban, cu Cîţu?"
- Klaus Iohannis: Avem datoria de a menţine vie memoria Eroilor Neamului şi de a arăta că am înţeles sensul...
“Sunt un om care este în activitatea politică de 31 de ani, nu am niciun secret, nimeni nu deţine despre mine informaţii care ar putea să îmi facă rău pentru că Slavă Domnului de-a lungul carierei mele am avut destui adversari şi oricine a avut ceva rău de spus despre mine a spus. Cele mai multe dintre ele neadevărate, chiar calomnii”, a precizat Ludovic Orban.
Ludovic Orban a afirmat sâmbătă că a fost părăsit de către echipa de negociere pentru alcătuirea coaliţiei desemnată de PNL din care făceau parte Raluca Turcan, Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău, iar aceştia au încercat să convoace un BPN al partidului pentru a arunca în aer formarea coaliţiei de guvernare.
În replică, Raluca Turcan a declarat că adevărul este cunoscut în tot partidul şi anume faptul că liderul PNL a renunţat la trei ministere importante - Fonduri Europene, Transporturi şi Dezvoltare pentru a obţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
„Orice penelist responsabil avea dreptul să fie nemulţumit de această tranzacţionare care pe fond a afectat PNL, prin forţa pe care o are în Guvern”, a mai spus ministrul Muncii.
„Nu cred că sunt declaraţiile domnului Orban, pentru că înseamnă că nu sunt adevărate. La împărţirea ministerelor au participat doar preşedinţii de partid, nici măcar premierul desemnat”, a fost comentariul lui Florin Cîţu.
La rândul său, Alina Gorghiu a precizat că „victimizarea poate fi o strategie pentru unii, dar trebuie combătută cu adevărul în interiorul PNL”. Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan l-a rugat pe Ludovic Orban să înceteze să ducă o campanie murdară şi consideră că afirmaţiile liderului liberalilor trebuiau ţinute în interiorul partidului. „S-ar putea ca nervii mei, care şi aşa sunt întinşi la maxim, să plesnească şi atunci lucrurile vor arăta extrem, extrem de rău şi nu cred că e bine pentru nimeni, în niciun caz pentru el”, a adăugat eurodeputatul PNL.