Antena LIVE

Curs valutar

Reforma pensiilor speciale a fost adoptată de Senat, pentru a doua oară. De ce a votat USR "împotriva"

Reforma pensiilor speciale pentru magistraţi şi militari se află în aceste momente la votul final în Camera Deputaţilor. Proiectul a suferit însă câteva modificări, totul pe ultima sută de metri. Este vorba despre mai multe amendamente prin care Coaliţia încearcă să mai tempereze protestele care s-au iscat pe marginea acestui proiect. 

De la 28.06.2023, 13:40
WhatsApp
Vezi și:

Camera Deputaţilor a adoptat, luni, acest proiect, care a revenit la Senat pe motiv că au fost aprobate mai multe amendamente care "generează deosebiri majore de conţinut juridic" faţă de forma adoptată anterior de Camera superioară.

Actul normativ vizează calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii. 

De ce a votat USR împotrivă

Legea a fost criticată de reprezentanții USR, potrivit Mediafax. „Nu puteți fugi de adevăr. Grupul USR a votat asumat împotriva acestei legi. Nu faceți decât să salvați pensiile speciale. Nu ați tăiat nicio pensie specială. Nu treceți nicio pensie specială pe contributivitate. Nu ați făcut nicio reformă reală în sistemul de pensii. Nu ați redus aproape nicio cheltuială cu pensiile speciale. Nu ați respectat jalonul.

Pe acelaşi subiect

Ca să fie și mai clar - nici peste 20 de ani pensionarii speciali nu se vor pensiona tot la 65 de ani, așa cum e sistemul public, nici peste 20 de ani pensiile speciale nu se vor calcula pe baza veniturilor din cariera de 35 de ani”, spune Irineu Darău.

Deputații au votat, luni, proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.

„Astăzi e un moment important. Pentru prima dată în 34 de ani Parlamentul României abrogă pernsiile speciale ale parlamentarilor și la două ore distanță impozitează, elimină pensii pentru mai toate categoriile profesionale din România. E adevărat că e o încercare complicată să respecți decizii CCR, mai multe, și să reușești să impozitezi și să elimini pensii speciale”, a spus în timpul dezbaterilor Alfred Simonis.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

pensii speciale senat parlament
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025