Antena LIVE

Curs valutar

România preia începând de astăzi preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

România preia, începând de la 1 ianuarie, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, pe care o va exercita în primele şase luni ale anului 2019.

De la 01.01.2019, 02:19
WhatsApp

România preia, începând de la 1 ianuarie, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, pe care o va exercita în primele şase luni ale anului 2019.

România îşi va exercita primul mandat la președinția Consiliului UE într-un context particular, ținând cont de faptul că în acest interval de timp vor avea loc dezbateri privind viitorul Europei, se vor organiza alegeri pentru Parlamentul European, în mai 2019, va avea loc ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi se vor purta negocieri privind noul cadru financiar multianual.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că România își ia angajamentul să asigure o Preşedinţie eficientă şi pragmatică a Consiliului Uniunii Europene, capabilă să răspundă provocărilor cu care se confruntă Uniunea în această perioadă.

Dăncilă a reamintit obiectivul asumat de România de a pune cetăţeanul european în prim-planul activităţii sale, pe perioada exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, într-un efort coerent de a răspunde, prin rezultatele pe care le vom obţine, aşteptărilor celor peste 500 milioane de locuitori ai Uniunii.

Motto-ul Preşedinţiei României la Consiliul UE: „Coeziunea, o valoare comună europeană”

Acţionând sub motto-ul „Coeziunea, o valoare comună europeană”, Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene se va concentra pe identificarea de soluţii care să reflecte deopotrivă interesele statelor membre şi viziunea instituţiilor europene, răspunzând astfel idealului unei Europe solidare, unite şi puternice, se arată ăe site-ul MAE.

În contextul unor astfel de provocări, România își propune să promoveze pe parcursul mandatului său o viziune pragmatică, axată pe principiul coeziunii europene pe toate palierele: politic, economic, social. Acționând sub motto-ul „Coeziunea, o valoare comună europeană”, Președinția României la Consiliul Uniunii Europene se va concentra pe identificarea de soluții care să reflecte deopotrivă interesele statelor membre și viziunea instituțiilor europene, răspunzând astfel idealului unei Europe solidare, unite și puternice.

Potrivit sursei citate, priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene sunt fundamentate pe imperativul coeziunii, declinat în cei patru piloni principali de acţiune:

- Europa convergenţei: creştere, coeziune, competitivitate, conectivitate

- Europa siguranţei

- Europa, actor global

- Europa valorilor comune.

În calitate de Preşedinţie, România va conduce lucrările Consiliului Uniunii Europene, având oportunitatea de a contribui la avansarea agendei europene, prin gestionarea cu imparţialitate a marilor dosare aflate pe agenda europeană pe durata celor şase luni de mandat: definirea viitorului buget al Uniunii Europene, funcţionarea Pieţei Unice Europene, consolidarea dimensiunii sociale a UE, agenda de securitate internă a Uniunii, lupta împotriva terorismului, gestionarea fenomenul migraţiei şi consolidarea rolului Uniunii Europene în plan global.

Calendarul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene cuprinde un număr important de reuniuni şi evenimente de nivel sau cu componentă predominant tehnică, oficiale sau informale.

Alături de Summit-ul informal de la Sibiu (9 mai 2019), moment-cheie în care vor fi identificate liniile care vor ghida acţiunea Uniunii pe termen mediu, în scopul agreării viitoarei Agende Strategice a UE, numeroase evenimente informale organizate la nivel naţional vor oferi oportunitatea evidenţierii avantajelor comparative ale României şi a promovării viziunii naţionale asupra evoluţiei anumitor politici europene.

Primul eveniment al Preşedinţiei române este vizita preşedintelui CE, Jean Claude Juncker, şi a Colegiului comisarilor în 10-11 ianuarie la Bucureşti, iar în 30 ianuarie va avea loc reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre.

Inaugurarea preşedinţiei române va fi marcată, la 10 ianuarie, şi de un concert la Ateneul Român. Programul artistic va fi asigurat de Orchestra Uniunii Europene, formată  din muzicieni din cele 28 de state ale Uniunii, respectiv de artişti  români de recunoaştere internaţională, precum Adela Zaharia, Ruxandra Donose, Michael König, Sorin Coliban şi Corul Filarmonicii „George Enescu“. Dirijorul concertului va fi Ion Marin, în timp ce corul este coordonat de Ion Iosif Prunner.

Pornind de la cei patru piloni, Preşedinţia României la Consiliul UE va urmări asigurarea convergenţei în plan economic şi social prin promovarea avantajelor provenind din digitalizarea industriei europene, prezervarea celor patru libertăţi fundamentale ale pieţei interne, promovarea egalităţii de gen şi sprijinirea politicii de coeziune şi a politicii agricole comune. În procesul de consolidare a rolului UE în plan global, va evidenţia importanţa politicii de extindere şi a acţiunii Uniunii în vecinătate, cu un impact pozitiv în ecuaţia regională. Nu în ultimul rând, Preşedinţia României la Consiliul UE va acţiona pentru protejarea alegerilor democratice şi libere pentru Parlamentul European împotriva interferenţelor externe, inclusiv din perspectiva ultimelor mesaje de tip fake news provenite din afara spaţiului euroatlantic vizând România şi Uniunea Europeană, mai precizează MAE.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

românia președinția consiliului uniunii europene
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024