Sfidare la adresa României? Şeful diplomaţiei române, reacţie la vizita cancelarului austriac la vecinii bulgari
Vizita pe care cancelarul austriac Karl Nehammer o face luni în Bulgaria, pentru a inspecta personal graniţa cu Turcia, nu este de natură să schimbe decizia Vienei faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen, ci este mai degrabă un exerciţiu de imagine, mai ales că Austria a arătat că este izolată pe plan european atunci când s-a opus intrării României în spaţiul de liberă circulaţie, este de părere ministrul român de externe, Bogdan Aurescu.
De Redactia Observator la 23.01.2023, 16:25Austria va face lobby la Uniunea Europeană pentru ca Bulgaria să primească asistenţă în valoare de două miliarde de euro, destinată întăririi securităţii la frontiera cu Turcia, a anunţat luni cancelarul austriac Karl Nehammer, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele bulgar Rumen Radev. În acest timp, presa de la Viena scrie că Nehammer vrea o alianţă cu Bulgaria.
"Eu nu cred că această vizită în sine poate să schimbe ceva. De altfel, cancelarul austriac a şi-a anunţat înainte de vizită, deci, înainte de a face această, să spunem, inspecţie la frontiera turco-bulgară, că poziţia Austriei rămâne aceeaşi. Prin urmare, nu cred că în urma acestei vizite se va putea trage vreo concluzie", a declarat, luni, la Digi24, ministrul de externe Bogdan Aurescu, potrivit news.ro.
"În altă ordine de idei, nu trebuie să uităm că Bulgaria mai are de discutat şi cu Olanda, nu doar cu Austria. Prin urmare, există o serie de solicitări din partea Olandei, care trebuie să îşi găsească un anumit răspuns din partea autorităţilor de la Sofia", a atras atenţia şeful diplomaţiei române.
El a reamintit că a avut o discuţie săptămâna trecută cu omologul său austriac, Alexander Schallenberg. "I-am spus că România este deschisă să discute atât cu Austria, cât şi împreună cu Comisia Europeană şi cu ceilalţi parteneri, pentru a găsi un răspuns la solicitările pe care Austria le-a adresat către Comisia Europeană", a menţionat Bogdan Aurescu. Pe de altă parte, el a subliniat că "Austria nu a cerut nimic din partea României, să facă ceva sau să nu facă ceva", ci are mai degrabă solicitări trimise către Comisia Europeană, pentru a fi "mai receptivă" la problemele legate de migraţie pe care le are Austria.
- Documente ale Consiliului UE arată că Olanda încalcă legile Schengen. Tomac: Să fie folosite de România şi...
- Ce speră să obțină Austria la reuniunea JAI de săptămâna viitoare? Viena încearcă să facă front comun cu...
- România nu va intra în Schengen nici în 2023, nici în 2024, crede Eugen Tomac. "OMV a închis uşa în nas...
Prea devreme pentru un calendar pentru Schengen
Şeful diplomaţiei române spune că Bucureştiul a transmis către Viena semnale că România este dispusă la un dialog, pentru a găsi o soluţie la preocupările Vienei.
"I-am arătat (omologului din Austria - n.r.) că România este deschisă pentru o discuţie foarte constructivă, dar este nevoie, evident, şi de un răspuns similar din partea Austriei. Ştiţi că tot săptămâna trecută preşedintele României şi preşedintele Austria au avut o discuţie telefonică în aceiaşi parametri. De asemenea, ştiţi că am decis să trimitem înapoi la Viena ambasadorul României, cel care a fost chemat pentru consultări în decembrie, tot ca gest de deschidere din partea României. Toate aceste gesturi şi demersurile noastre vor continua, trebuie să se acumuleze şi să vedem ce anume se degajă din acest tip de, să spunem, proces", a arătat Bogdan Aurescu.
Cu toate acestea, el spune că este prea devreme pentru a vorbi despre schiţarea unui nou calendar pentru aderarea la Schengen. "Deci, toate aceste elemente trebuie puse împreună şi trebuie trasă apoi o concluzie. Este prematur acum să vorbim despre un calendar anume", a declarat Bogdan Aurescu la Digi24.
Comisia Europeană nu poate stabili un astfel de calendar, pentru că nu este în atribuţiile ei, dar Comisia "este susţinătorul aderării României şi întotdeauna am găsit în Comisie un susţinător. Decizia este luată însă cu unanimitate de către statele membre în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne", a explicat ministrul român de externe.
El a dezvăluit că ministrul de externe austriac i-a spus săptămâna trecută că din punctul lui de vedere, "trebuie lăsate aspectele acestea la nivelul Ministerelor de Interne, urmând ca Ministerele de Externe să faciliteze dialogul, ceea ce şi facem, pentru că, iată, există o activitate foarte intensă în această perioadă pentru a menţine acest subiect în atenţia tuturor partenerilor europeni, a tuturor statelor membre, a instituţiilor europene, inclusiv din partea Comisiei, şi încercăm să găsim soluţii, să degajăm soluţii", a punctat Bogdan Aurescu.
"Însă nu putem să facem abstracţie de realităţi obiective, cum sunt, de exemplu, cele legate de alegerile din Austria sau de situaţia migraţiei pe ruta balcanică, unde România nu este plasată (...) Acesta este şi motivul pentru care cancelarul Austriei se află în Bulgaria şi nu în România", a adăugat şeful diplomaţiei române.
Austria a stricat unitatea europeană
Întrebat dacă poate fi interpretat ca o sfidare la adresa României tot ce s-a întâmplat legat de cancelarul Austriei şi Bulgaria în ultima perioadă, chiar de la începutul acestui an, Bogdan Aurescu a spus că nu a simţit această atitudine "în aceşti parametri, ci mai degrabă o încercare de a atenua o anumită percepţie legată de izolarea Austriei pe plan european, în urma votului pe care l-a dat în decembrie, pentru că este foarte clar că în acel moment, prin acel vot negativ, Austria a arătat că este singurul stat european care se opune României pentru a adera la Spaţiul Schengen, iar toate celelalte state membre susţin această aderare", a punctat Aurescu.
"Discutând şi astăzi cu toţi colegii mei (ministrul Bogdan Aurescu participă luni la o reuniune cu omologii din UE - n.r.), această percepţie de afectare nu doar a intereselor României, respectiv Bulgariei - faţă de care se opune şi Olanda - este cea mai evidentă, cât mai ales percepţia că principiul solidarităţii şi unităţii europene a fost afectat. Aceasta este imaginea pe care o are la Bruxelles, în acest moment, această situaţie a aderării României, respectiv Bulgariei la spaţiul Schengen", a arătat ministrul român de externe.