România nu va intra în Schengen nici în 2023, nici în 2024, crede Eugen Tomac. "OMV a închis uşa în nas statului român"
Austria ne ţine în continuare în şah aderarea la Schengen. Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a declarat luni la Prima News că nu vom intra în spaţiul Schnegen nici în 2023, nici în 2024. El crede că dialogul politic va continua însă, cunoscând mecanismele, îi este clar că nu vom intra în spaţiul Schengen în acest an. Rolurile s-au împărţit bine, Austria blochează România, Olanda blochează Bulgaria iar noi nu intrăm separat, ar fi un dezastru şi pentru noi şi pentru bulgari, a apreciat Tomac.
"Nu intrăm în 2023 şi nu intrăm nici în 2024, ca să fi lucrurile clare. Nu intrăm, nu avem nicio opţiune, din păcate", a spus europarlamentarul PMP Eugen Tomac, citat de news.ro.
El a arătat că este o secretomanie incredibilă la Consiliul Uniunii Europene, pentru că nici la această oră nu s-a publicat minuta Consiliului JAI prin care România şi Bulgaria nu au fost acceptate şi a precizat că a primit un răspuns că va mai dura 15 zile până când secretariatul va putea redacta această minută.
"De ce întârzie această minută şi de ce statul român, prin ministerul de Interne, pentru că ei au reprezentant acolo, permite acest lucru, greşeşte enorm", a arătat Tomac, precizând că în cazul în care preşedintele Iohannis se hotărâşte să atace la Curtea Europeană de Justiţie Consiliul UE nu o va putea face, pentru că nu va mai fi timp.
"Mi se pare o gafă monumentală pe care Guvernul o face la ora actuală, pentru că este inacceptabil să nu pui în mişcare un întreg mecanism pentru a obţine ceea ce ne trebuie de drept", a arătat Eugen Tomac.
- Şi Grecia ne vrea în Schengen: "Ar fi în beneficiul întregii Uniuni Europene". Ce au discutat ministrul elen al...
- Eugen Tomac susține că un document anulează poziția Austriei în ceea ce privește extinderea Schengen: Toate...
- Suedia nu va iniția un vot pentru aderarea României și Bulgariei în Schengen, fără un acord cu Austria și Olanda
"Dialogul politic va continua însă cunoscând mecanismele, îmi este clar că nu vom intra în spaţiul Schengen în acest an, pentru că s-au împărţit rolurile bine, Austria blochează România, Olanda blochează Bulgaria iar noi nu intrăm separat, ar fi un dezastru şi pentru noi şi pentru bulgari să încercăm să intrăm separat, pentru că ar complica şi mai mult negocierile", a afirmat Tomac.
Tomac: OMV a închis uşa statului român în nas pentru că îşi permite
Eugen Tomac e de părere că OMV a închis uşa statului român în nas pentru că îşi permite iar efectele sunt foarte clare: după ce a anunţat că nu plăteşte această suprataxare pe profit, automat au crescut acţiunile OMV.
"Lucrurile sunt foarte clare, noi am avut o ordonanţă care trebuia să reglementeze situaţia din energie, dată în martie, s-a dezbătut aproae un an de zile, cam asta este imaginea pe care o au românii privind deciziile la nivel guvernamental şi inclusiv această Ordonanţă privind suprataxarea a fost făcută de azi pe mâine, fără a explica atât opiniei publice cât şi celor care trebuie să respecte legile din România. Evident că OMV a închis uşa statului român în nas pentru că îţşi permite şi efectele sunt foarte clare. A anunţat OMV că nu plăteşte această suprataxare pe profit, automat i-au crescut acţiunile", a spus Eugen Tomac.
El a precizat că dacă compania ar fi spus că o plăteşte, evident că efectul ar fi fost altul. Potrivit lui Tomac, poziţia ANAF este extrem de importantă. "Sper să vină cu o poziţie limpede privind situaţia de la OMV, eu cred că cei care fac profit în România, taxele trebuie să le plătească în România. Aceasta este o sfidare a bunului simţ în primul rând", a arătat europarlamentarul PMP.
Tomac a explicat că Regulamentul spune destul de limpede cum se face această suprataxare. "Eu rămân la acea opinie că Regulamentul a fost transpus prost, articolul este extrem de clar, cum se stabileşte această suprataxare şi pleacă de la procentul de 33%. Deci regulamentul îţi creează pârghii prin care poţi acţiona. Noi aveam această posibilitate de a crea un cadru legislativ", a mai spus Tomac.
OMV Petrom se află într-un conflict deschis cu autorităţile fiscale din România, în urma anunţului companiei că nu va plăti contribuţia de solidaritate, motivând că veniturile din extracţia hidrocarburilor şi rafinare nu depăşesc 75% din cifra de afaceri, condiţie prevăzută atât în regulamentul european, cât şi în Ordonanţa prin care acesta a fost implementat în legislaţia autohtonă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰