Tomac: "Creșterea economică e pe DATORIE" Ce sumă a fost împrumutată până acum pentru SALARII şi PENSII
Președintele executiv al PMP, deputatul Eugen Tomac, susține că actuala creștere economică este "pe datorie", deoarece anul acesta Executivul a făcut împrumuturi de 1,5 miliarde de euro pentru plata salariilor și a pensiilor, scrie Agerpres
De Redactia Observator la 11.08.2017, 11:06Președintele executiv al PMP, deputatul Eugen Tomac, susține că actuala creștere economică este "pe datorie", deoarece anul acesta Executivul a făcut împrumuturi de 1,5 miliarde de euro pentru plata salariilor și a pensiilor, scrie Agerpres
"PSD a demonstrat că, în afară de a minți și a umili acest popor, nu este în stare de nimic. Iar așa cum vechiul circ nu mai poate fi vândut, au schimbat placa cu noi minciuni. PSD: Avem cea mai mare creștere economică din UE. Uită să spună însă că anul acesta am împrumutat peste 1,5 miliarde de euro pentru a plăti salarii și pensii. Cu alte cuvinte, creștere economică pe datorie. PSD: Avem cel mai mic preț la carburanți din UE. Prin urmare, hai să mai impunem o suprataxă pe motorină și benzină pentru a ne alinia la prețurile din Europa. Uită să amintească că avem și cel mai mic salariu pe economie din UE. În aceeași logică, tot pentru că avem printre cele mai mici taxe și impozite din UE, PSD urmează să își argumenteze mărirea de taxe și introducerea de noi impozite, argumentând prin necesitatea de a ne alinia nivelului de taxare din alte țări ale UE. Doar suntem cetățeni europeni și avem obligații, nu doar drepturi", a scris Tomac, pe Facebook.
Potrivit președintelui executiv al PMP, economia țării "va fi paralizată de aceste măsuri haotice" iar românii vor alege să meargă în străinătate să muncească.
"În mod sigur, ne vom confrunta cu un nou exod de cetățeni. Aceștia vor alege să plece peste hotare pentru a simți că trăiesc în UE prin salariile pe care le primesc, nu prin taxe și impozite de nivel european. În mare, strategia PSD este aceeași. Luăm de la cei care muncesc și dăm celor care nu muncesc, nu gândesc, dar consumă și, cel mai important, votează", a afirmat Tomac.
Sursă: Agerpres