67 de oameni, la un pas de moarte, după o "operaţie minune" promovată şi în România. "Toate rănile îmi supurau"
Au visat că vor slăbi miraculos şi au ajuns la spital în stare gravă. O intervenţie promovată ca fiind revoluţionară pentru a pierde kilograme a băgat în spital zeci de oameni din Europa. Pacienţii s-au operat la două spitale private din Turcia şi, la scurt timp, au făcut botulism după ce au fost injectaţi în stomac cu toxină botulinică. Şi la noi, mulţi sunt interesaţi de o astfel de intervenţie.
De Andreea Petrescu la 20.03.2023, 21:08Sperau că vor slăbi, dar au ajuns la un pas de moarte. 67 de persoane din Germania, Austria, Elveţia şi Turcia au făcut botulism, după ce au fost injectate cu toxină botulinică la două spitale private din Instanbul şi Izmir. Centrul European pentru Controlul Bolilor a transmis o alertă în Europa, supă ce mai mulţi pacienţi au ajuns la Terapie Intensivă.
Alertă în Europa. Zeci de pacienţi, diagnosticaţi cu botulism
"Specialiştii europeni spun că în acest moment nu este foarte clar dacă a fost o problemă cu procedura medicală în spitalele unde au fost efectuate intervenţiile sau de vină ar fi substanţa care a a fost injectată", spune Andreea Petrescu, reporter Observator.
Persoanele care au călătorit la Istanbul și Izmir pentru tratament intragastric cu toxină botulinică, între 22 februarie și 1 martie 2023, sunt încurajate să se adreseze medicului dacă au simptome de botulism. "Dificultatea de a înghiţi, afectările neurologice, spasmele musculare... Cazurile, din păcate, reprezintă urgenţe şi intervenţia trebuie să fie imediată", afirmă Adrian Marinescu, infecţionist.
Operaţia pentru slăbit, tot mai populară
Injectarea botoxului în stomac este o procedură nouă şi a fost agresiv promovată de clinicile din Turcia ca remediu miraculos pentru pacienţii suprapoderali, cu efecte secundare minime. Intervenția durează 15-20 minute și constă în injectarea toxinei botulinice cu ajutorul endoscopului la nivelul stomacului. Botoxul blochează un nerv-cheie din stomac, care controlează foamea și sațietatea.
"În Turcia, botoxul gastric este foarte popular. Astfel de operaţii sunt făcute şi în Ungaria. Noi folosim botoxul gastric pentru pacienţii uşor supraponderali", spune Gulden Balli, medic Turcia. "Am slăbit 15 kilograme. Este fantastic. Te trezeşti la o oră după procedură, nu există niciun efect secundar şi te simţi pur şi simplu extraordinar", povesteşte Semia Azaiz, pacient clinică Emiratele Arabe.
Şi românii sunt interesaţi de "intervenţia-minune"
Noua intervenţie minune i-a cucerit şi pe români. În online sunt sunt deja mai multe mărturii ale celor care au apelat la serviciile medicilor turci în speranţa că vor slăbi rapid. Moda operaţiilor în Istanbul sau Izmir a început în urmă cu mai mulţi ani, o dată cu intervenţiile de micşorare a stomacului.
Mărturia unui pacient: "Toate rănile îmi supurau"
Dan Cona, un bărbat de 38 de ani din Bucureşti, a făcut o astfel de operaţie în 2020 în Istanbul. A suferit complicaţii grave şi şi-a revenit doar cu o altă operaţie în România. "Când am ajuns acasă mi s-au infectat toate rănile, toate rănile îmi supurau. M-am dus o lună la rând la un spital în România ca să mă cureţe şi să poată să mi se închidă acele răni. Abia mă târam, foarte rău. Am luat nişte vitamine injectabile ca să pot să stau în picioare", mărturiseşte Dan Cona, pacient.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, până acum nu a fost înregistrat niciun caz de botulism, legat de operaţiile în Turcia, în ţara noastră.