Când scăpăm de restricţii. Autorităţile se gândesc să renunţe la starea de alertă după aproape doi ani: cele două condiţii care trebuie îndeplinite
Suntem tot mai aproape de a renunţa la starea de alertă. Autorităţile fac calcule zilele acestea pentru a stabili care este data la care vom scăpa de toate restricţiile. Numărul infectărilor zilnice este tot mai mic, dar se aşteaptă însă şi scăderea numărului de persoane infectate aflate în stare gravă în secţiile de Terapie Intensivă.
De Redactia Observator la 14.02.2022, 19:57Numărul infectărilor a scăzut în ultima săptămână cu 28%. Au fost puţin peste 160 de mii de cazuri, faţă de peste 200.000 în intervalul precedent. Tendinţa este mai accentuată dacă ne uităm la zilele de luni. Astăzi au fost anunţate 12.000 de persoane infectate, faţă de 20.000 în urmă cu două săptămâni. Adică o scădere cu două treimi a cazurilor noi. În consecinţă, sunt şanse mari ca numărul de internări la ATI să scadă semnificativ până la sfârşitul lunii.
Starea de alertă expiră pe 8 martie şi există scenariul să nu mai fie prelungită
"O scădere susţinută, după 7-10 zile începând de astăzi. Este acea distanţă de două săptămâni între începutul scăderii consistente a numărului de cazuri noi", a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii. Până atunci, am putea scăpa de mască în aer liber, iar în sălile de spectacole şi în tribunele stadioanelor vor putea intra mai mulţi spectatori. Pentru asta mai avem de aşteptat cel puţin două săptămâni. "Cred că din 1 martie se poate trece la o ridicare a restricţiilor, cred că ar trebui să ne propunem acest 1 martie", a declarat Călin Ile, reprezentant FIHR.
Starea de alertă expiră pe 8 martie şi există scenariul să nu mai fie prelungită. Asta ar însemna eliminarea tuturor restricţiilor, de la organizarea de nunţi şi botezuri, până la deschiderea de baruri şi cluburi. Doar cei infectaţi vor mai sta acasă. "Nu avem de ce să renunţăm la izolarea persoanelor care sunt infectate şi au simptome", a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii. În prezent, aproape 300.000 de români sunt în carantină sau în izolare.