Favipiravir, care i-ar putea salva pe cei infectaţi cu SARS-CoV- 2 de complicaţii şi internare, de negăsit în farmacii
Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, medicul Sanda Alexiu, a explicat pentru News.ro că Favipiravirul, un medicament care poate fi prescris de medicii de familie pacienţilor cu forme uşoare şi medii de Covid 19, la domiciliu, în faza de debut a bolii, conform protocolului de tratament pentru pacienţi cu SARS-CoV- 2 revizuit încă de la sfârşitul lunii aprilie a acestui an de Ministerul Sănătăţii, nu poate fi nici acum prescris, pentru că nu se găseşte în farmacii.
De Redactia Observator la 20.09.2021, 10:46Medicul spune că Favipiravirul, spre deosebire de Remdesivir, care se administrează intravenous, presupune administrarea de pastile, lucru care este în beneficiul pacienţilor aflaţi în primele zile de boală. Luată din timp, boala poate fi stăpânită, explică dr. Alexiu, care a luat personal acest antiviral în luna decembrie a anului trecut, când a fost diagnosticată cu boala Covid-19. Medicamentul, prescris prin medicii de familie, ar putea fi o soluţie excelentă pentru degrevarea spitalelor supraaglomerate, în plin val 4 al pandemiei. Tratamentul se administrează în acest moment numai în spital.
40.000 de cutii de Favipiravir pe stoc, fără să poată ajunge în farmacii, pentru că nu există proceduri de lucru
Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj, spune că, dacă ar exista acest medicament în ambulatoriu, s-ar reduce presiunea enormă pe spitale, pentru că pacienţii cu forme uşoare şi medii de boală nu ar mai ajunge în ATI dacă ar primi acest medicament acasă, prin medicii de familie. Dragoş Damian a explicat că a luat legătura cu autorităţile din Sănătate şi că acestea vor găsi o soluţie foarte repede în acest sens. Medicamentul este adus din India, iar în acest moment există deja 40.000 de cutii care pot pleca în orice moment spre farmacii.
“Eu ştiam că Favipiravirul se va produce în România, de altfel m-am uitat în câteva articole în primăvară, când a apărut protocolul, prin aprilie Ministerul Sănătăţii a revizuit protocolul de tratament pentru pacienţii cu Covid, având în vedere aglomeraţia care a fost în primăvară şi problemele care s-au ivit la numărul de spitale, s-a decis că poate fi prescris la persoanele care au riscuri în primele zile de la debut şi în Ambulatoriu, ceea ce include şi medicina de familie. Asta însemna că un pacient care devine pozitiv şi despre care noi aflăm imediat, pentru că ni se raportează acest lucru în Corona forms, în softul în care se raportează pozitivii, deci asta înseamnă că pacienţii aceştia care au obligaţia să ia imediat legătura cu medicul de familie puteau fi trataţi de la bun început cu un antiviral, Favipiravir, care este prevăzut în protocol, cu condiţia să fie pe piaţă.
- Protocolul de tratament pentru COVID a fost actualizat. Noile reguli pentru pacienţii infectaţi cu Sars-Cov-2
- Favipiravir, primul antiviral împotriva coronavirusului fabricat în România, la Cluj
- Capitala are 185 de paturi ATI: câte mai sunt libere în acest moment şi care este situaţia la nivel naţional
Din păcate, cu toate că el a figurat în protocol încă din aprilie, noi nu l-am putut găsi. În protocol figurează două antivirale, Remdesivir şi Favipiravir, Remdesivirul însă se administrează intravenos şi este imperios necesar să fie pacientul vizitat la domiciliu, ori asta este destul de puţin probabil în cazul unui pacient pozitiv, să fie văzut zilnic la domiciliu, pentru că sunt nişte probleme inclusiv la felul în care trebuie să ne echipăm , la tot echipamentul necesar. El se dă în spital. Luată din timp, boala poate fi stăpânită. Era o excelentă abordare care să mai degreveze internările din spital
Favipiravirul constă în administrarea de comprimate, de pastile, ceea ce ar fi făcut lucrurile mult mai simple, pentru că , în acest fel, puteam să tratăm încă din stadiu precoce, aşa cum se recomandă Covid 19 cu pastile, cu antiviral, mai ales la persoanele aflate la risc care să nu mai fie nevoie să ajungă în spitale, la evaluări sau la internări, pentru că, luată din timp, boala poate fi stăpânită.
Din fericire, lucrul ăsta a reprezentat un mare pas înainte pentru toţi pacienţii noştri şi era o excelentă abordare care să mai degreveze internările din spital, din păcate medicamentul nu a apărut în farmacii, el a fost distribuit numai cu circuit închis în spitale, nu a mai ajuns în farmacii şi nici nu am mai putut noi să-l prescriem, aşa încât a trebuit să recurgem tot doar la medicamentele simptomatice, adică ai febră, iei ceva de febră, ai dureri de cap, iei ceva de dureri de cap şi aşa mai departe”, a declarat dr. Sandra Alexiu.
Dr. Sandra Alexiu a fost diagnosticată cu Covid 19 în luna decembrie a anului trecut şi spune că a luat antiviralul Favipiravir şi că l-a tolerat bine, fără să existe stări de rău în urma administrării. Specialistul spune că mai există un antiviral care se poate lua tot în faza de debut a bolii, Arbidol, medicamentul având rezultate bune. Acesta nu este însă înregistrat în România, aşa că mulţi pacienţi îl fac rost de la rude sau prieteni care îl aduc din ţări vecine unde este produs. Arbidolul este menţionat de asemenea în protocolul de tratament al pacienţilor cu covid 19 existent în România.
“Eu am fost diagnosticată în decembrie anul trecut, înainte de a începe vaccinarea, am făcut evaluarea în spitalul de boli infecţioase, şi am primit Favipiravir pentru că eram într-o formă uşoară , la debut, am luat toată cura de medicamente, cura este deja stabilită, se ia într-un anumit dozaj, durează tratamentul câteva zile este adevărat însă este uşor de tolerat.
Chiar dacă dă unele modificări la analize, ele sunt pasagere, adică imediat ce ai terminat tratamentul, toate modificările se vor remite, vor trece, dar în rest nu am avut absolut deloc nici măcar greaţă sau senzaţie de vomă ca la alte medicamente pe care le iei în mod uzual, a fost foarte bine tolerat, am făcut o formă uşoară, uşoară, în sensul că oricum eram diagnosticată cu pneumonie, ăsta a şi fost motivul pentru care am primit tratament, cu toate că nu mă simţeam prea rău la debut, aveam în analize şi în explorări, toate motivele să iau tratament.
Protocolul a fost stabilit încă din primăvară, partea practică este cea care e cu probleme, medicamentul nu se găseşte, oamenii nu au de unde-l cumpăra. Pe lângă asta, mai există un singur antiviral care se administrează pe gură, este produs în Bulgaria şi Republica Moldova , este menţionat în protocol, dar nu este înregistrat în România, oamenii şi-l procură de la rude şi prieteni care îl aduc de acolo.
Se foloseşte cu precădere în zona Moldovei, în Iaşi şi oraşele învecinate, se numeşte Arbidol, este folosit cu bune rezultate ca antiviral, antiviral şi este. Un antiviral pe care îl avem la îndemână trebuie dat în foarte scurt timp de la debutul simptomelor, altfel nu mai are efect Aşa cum se întâmplă şi când tratăm gripa sau când tratăm zona zoster ,care sunt tot boli produse de virusuri, un antiviral pe care îl avem la îndemână trebuie dat în foarte scurt timp de la debutul simptomelor. Practic, în prima, a doua zi când ai aflat şi ai simptome, pentru că altfel nu mai are efect.
Pentru asta trebuie să fie la îndemână, pentru că dacă începi să umbli după el şi îl găseşti după o săptămână, îl găseşti degeaba. Cu toate că este prevăzut în protocol, practic nu se găseşte. Din câte citeam anul trecut, Favipiravirul ar fi trebuit să se găsească de mult în farmacii, pentru că, la Cluj, unde se fabrică, se spunea că o să fie disponibil în farmacii. Nu am văzut însă deloc şi nici nu s-a găsit o formă de compensare pentru că medicamentul, în mod evident, nu este disponibil pentru toţi bolnavii, are un preţ destul de ridicat pentru toată cura”,a explicat Dr. Sandra Alexiu.
Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj spune că Favipiravirul încă nu este produs la Cluj, ci importat din India. Dragoş Damian spune că a luat legătura cu ministrul interimar al Sănătăţii, dar şi cu specialişti de la politica medicamentului şi Agenţia Medicamentului, şi că sunt şanse mari ca acest medicament să poată fi prescris pacienţilor prin medicii de familie, medicamentul putând fi astfel disponibil în farmaciile cu circuit deschis pe baza de prescripţie medicală.
“Prezenţa Favipiravirului, care este un medicament reconvertit, a fost descoperit şi dezvoltat pentru gripă, şi care în studiile clinice a dat şi rezultate pe SARS-CoV-2 , acest medicament, pentru că am ieşit din valul 3, nu a mai fost pe radarul autorităţilor de a-l trece în ambulatorii. El a fost utilizat cu succes în spitale , cred că în valul 3 am avut vreo 40.000 de cure care au fost administrate, a fost administrat în spitale, însă, deşi protocolul stabileşte că poate să treacă şi în ambulator, din păcate, deocamdată într-adevăr nu poate să fie comercializat prin ambulator, deci medicii de familie deocamdată nu-l pot prescrie şi pacienţii nu-l pot ridica.
Au fost la un moment dat discuţii cu autorităţile pentru a se stabili o procedură de lucru, pentru că se dorea evitarea creării de stocuri, intra cineva în farmacie şi lua 20 de cutii, ceea ce nu este normal, pentru că acesta nu este ca paracetamolul, este un medicament care are anumite indicaţii, contraindicaţii, reacţii adverse şi este bine să se ia exclusiv pe prescripţie.
Noi am discutat acum cu autorităţile şi ei se regândesc la stabilirea unui protocol de lucru, în aşa fel încât acest medicament să poată fi prescris pentru forme uşoare şi medii de către medicul de familie şi să poată să fie eliberat în farmacie în baza unei reţete care să se reţină acolo ca să se facă dovada că nu s-au luat mai multe cutii.
Dacă ar exista acest medicament în ambulator se reduce presiunea pe spitale
Ce este important în opinia specialiştilor cu care am discutat este că, dacă ar exista acest medicament, orice medicament, deocamdată doar ăsta este, în ambulator, se reduce evident presiunea pe spitale şi pe internările în spitale, deoarece cazurile uşoare şi moderate care nu sunt bine gestionate sau nu sunt deloc gestionate vor sfârşi prin a aglomera secţiile de ATI.
Primim foarte multe solicitări de la oameni, inclusiv de la cunoştinţe de ale mele, care sună la noi şi ne întreabă unde este medicamentul, de unde îl putem procura, şi din păcate le spunem că nu avem o procedură prin care putem să le dăm acest medicament, evident noi ca producător nu putem să dăm decât dacă ajunge în farmacie, eu consider că a fost o neglijenţă, şi datorată crizelor politice , schimbărilor de miniştri şi aşa mai departe, s-a ieşit din valul 3 şi datorită vaccinării nu s-a crezut niciodată că se va ajunge în valul 4, ori ne trezim cu un val 4 foarte serios, şi care ar fi fost de dorit să aibă o soluţie terapeutică deja în farmacii. Deocamdată, în farmacii nu există nimic, pentru pacienţii care au SARS-CoV-2 este doar tratament simptomatic, tratament etiopatogenetic nu există.
Medicamentul se găseşte în spitale, spitalele au stocuri suficiente, nu avem niciun fel de feed back negativ de la spitale, însă era mai bine să existe deja o procedură ca el să poată să fie comercializat în farmaciile cu circuit deschis. Farmaciilor care ne solicită medicamentul le spunem: Nu putem, conform regulilor, şi nu vom încălca regulile, să dăm acest medicament. Favipiravir, un medicament dezvoltat în Japonia în anii 80, împotriva gripei. România are pe stoc în acest moment 40.000 de cutii de Favipiravir care pot pleca oricând în farmacii, dacă ar exista protocol de lucru
Medicamentul este un medicament reconvertit, ca multe alte medicamente, inclusiv celelalte din protocol, este un medicament care a fost dezvoltat în Japonia prin anii 80 împotriva gripei, el are un mecanism de acţiune similar cu acel celebru Oseltamivir, Tamiflu care se mai găsea în tratamentul gripei, studiile de laborator şi studiile clinice care sunt încă în desfăşurare arată efecte foarte bune pe reducerea mortalităţii şi reducerea internării în spital, el trebuie luat la primele semne de boală, imediat după ce se face testarea pozitivă, deocamdată noi îl aducem din India, am avut chiar şi un moment dificil pentru că, ţineţi minte că India era în valul doi astă primăvară şi practic s-a sistat livrarea produsului, avem pe stoc în acest moment 40.000 de cutii şi în maximum două săptămâni putem aduce încă 50.000 de cutii. Teoretic din punctul de vedere al stocului nu ar trebui să existe probleme, însă până ce nu există un protocol de eliberare , de prescriere de către medicul de familie şi de eliberare în farmacie , nu putem să punem în mişcare tot angrenajul. Eu am încredere, am discutat cu interimatul Ministerului Sănătăţii, am discutat cu specialişti de la politica medicamentului , de la Agenţia Medicamentului , au spus că se gândesc şi vor găsi o soluţie foarte repede.
Favipiravir urma să fie produs la Cluj însă, din cauza cererii scăzute, nu s-a mai întâmplat acest lucru. Producţia ar putea începe totuşi în noiembrie
Noi la Cluj am renunţat, pentru că, nemaifiind cerere, am renunţat, am făcut teste pilot, dar am renunţat să-l mai producem la scară largă pentru că, neexistând această trecere în circuitul deschis, nu a mai fost cazul să mai producem, dacă ar fi să reluăm proiectul de producţie, cam într-o lună şi jumătate am putea să-l producem, este mai uşor de importat, să-l putem aduce pe la mijlocul lunii octombrie , dacă mai este nevoie. Producţia la Cluj ar putea să înceapă undeva în luna noiembrie, am făcut paşi buni cu Agenţia Medicamentului în ceea ce priveşte autorizările, însă cumva, după valul 3, scăzând numărul de cazuri, lumea nu a mai dat atenţie acestui subiect, cu alte cuvinte nu am fost în situaţia de a anticipa un val şi de a avea măcar cantităţi mici în farmaciile de ambulator.
O cură cu Favipiravir, 280 de lei – medicamentul nu este compensat
O cură conform prospectului este undeva la 280 de lei, medicamentul nu este pe lista de medicamente compensate, nu ştim dacă se va compensa în circuit, dar nu cred că este un capăt de ţară, gândiţi-vă că, dacă ajungi în spital, în terapie intensivă, costurile sunt enorme. Puneţi în balanţă o cură de sub 300 de lei cu un tratament de mii de euro în spital pentru un pacient care putea, de la simptome uşoare şi medii, să fie salvat. Cură completă înseamnă undeva la în jur de 50 de tablete, este în funcţie de posologia din protocol, se începe cu o cantitate mai mare şi după aceea cam 5-6 zile se dă terapia, depinde şi de ce spune medicul curant, de cum răspunde şi pacientul la tratament.
O cutie de Favipiravir conţine o cură completă cu 50 de pastile în doză mică
50 de pastile pare mult, dar asta pentru că sunt o doză mică, de 200 mg pe pastilă, există şi doza de 400, de 800 , pe asta încă nu am adus-o, atunci am fi vorbit de câteva tablete. Cred că la copiii sub 12 ani nu este indicat, şi trebuie foarte mare atenţie pentru că medicamentul are un risc teratogen, adică de malformaţii la făt, ceea ce înseamnă că nu trebuie luat de cei care au dorinţa de a procrea, trebuie luat de bărbaţi sau femei care nu doresc să aibă copii, şi cu atenţie.
El a mers pe SARS-CoV-1, a mers pe MERS, pe virusul respirator sinciţial din Orientul Mijlociu, deci este cumva un medicament reconvertit care poate să fie utilizat şi în SARS-CoV-2, în afara prospectului, este important de spus, dar, chiar şi în afara prospectului este un instrument de lucru, nu o să spunem că este perfect, aşa cum nici alte medicamente nu sunt. Deşi poate degreva spitalele, Favipiravirul nu poate fi prescris în ambulatoriu, deşi există încă din aprilie protocol pentru acest lucru. Poate degreva spitalele, ăsta este şi motivul pentru care Comsia de specialitate l-a pus în protocol, ca instrument de tratament în Ambulator. Dar de aici şi până la implementare nu s-a întâmplat nimic. Noi am primit o întrebare de la minister dacă avem, am confirmat că avem pe stoc, am confirmat că într-o zi poate ajunge teoretic în foarte multe farmacii, în toate farmaciile din ţară, în două săptămâni”, a declarat Dragoş Damian.