Antena LIVE

Curs valutar

Internarea unui pacient neasigurat. Câte zile de spitalizare sunt gratuite şi ce drepturi are o persoană neasigurată CNAS

În mod constant, în fiecare lună, avem cel puţin câteva sute de mii de persoane care nu beneficiază de o asigurare de sănătate la sate, iar unele dintre aceste persoane au nevoie de servicii medicale, astfel că a venit momentul să aflăm ce posibilităţi are o persoane neasigurată CNAS.

De la 20.03.2024, 16:25
WhatsApp
Sute de mii de români nu au o asigurare de sănătate de stat Profimedia (imagine ilustrativă)

În România, în ziua de astăzi, este important să fi asigurat la sănătate la stat, dar de multe ori nu este suficient. Din acest motiv, multe persoane mizează inclusiv pe o asigurare privată de sănătate sau chiar încheie un contract cu o instituţie de profil.

Există însă şi cazuri de persoane care nu sunt asigurate CNAS, dar au nevoie de servicii medicale, iar acele persoane se trezesc că ajung într-o situaţie extrem de delicată.

Poate fi internat în spital un pacient neasigurat CNAS?

În principiu, un pacient neasigurat CNAS poate fi internat într-o unitate medicală a statului doar pe perioada în care vorbim despre o internare de urgenţă. În cazul pacienţilor neasiguraţi CNAS, continuarea stării de urgenţă este certificată de medicul curant şi vizată de medicul şef de compartiment.

Pe acelaşi subiect

În cazul în care se constată încetarea stării de urgenţă, pacientul neasigurat CNAS trebuie informat în legătură cu această situaţie, dar şi informată că menţinerea lui în spital se poate face doar cu condiţia plăţii cheltuielilor de spitalizare în afara perioadei de urgenţă.

Ce servicii medicale sunt gratuite pentru pacienţii neasiguraţi

Într-o asemenea situaţie vorbim despre pachete minimale de servicii medicale gratuite de care un pacient neasigurat poate beneficia. Este evident, cum anunţam şi mai sus, că aceste servicii medicale sunt în strânsă legătură cu posibilitatea ca pacientul respectiv să se afle într-o situaţie urgentă.

Printre serviciile medicale gratuite de care un pacient neasigurat poate beneficia vorbim despre servicii medicale pentru situaţii de urgenţă, supraveghere și depistare de boli cu potențial endemoepidemic sau servicii de consultaţie şi monitorizare a evoluţiei sarcinii.

Cât costă o zi de spitalizare la stat dacă nu eşti asigurat

Persoanele neasigurate CNAS trebuie să ştie că o zi de spitalizare la stat poate costa foarte mult. În mod normal vorbim despre un cost minim de 60 de euro pe zi, cost care însă poate să ajungă şi la câteva sute de euro pe zi, în funcţie de unitatea implicată şi problema avută de pacientul respectiv.

De altfel, au existat multe persoane care s-au plâns, de-a lungul timpului, de costurile foarte mari din spitalele de stat, în comparaţie cu condiţiile oferite.

Ce se întâmplă dacă nu îţi plăteşti spitalizarea

În mod normal, la o asemenea situaţie este destul de greu de ajuns, reprezentanţii spitalelor având posibilitatea de a solicita evacuarea pacienţilor care nu sunt asiguraţi CNAS şi nu au posibilitatea să plătească spitalizarea.

Totuşi, dacă un astfel de pacient ajunge într-o astfel de situaţie, într-un final unitatea medicală se poate îndrepta împotriva pacientului respectiv, în instanţă, pentru recuperarea banilor datoraţi.

Cum poţi să asigurare CNAS dacă nu ai venit

Persoanele care nu sunt angajate sau nu realizează venituri, ori nu realizează venituri în mod constant, se pot totuşi asigura pe cont propriu în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Vorbim despre un scenariu ce presupune completarea formularului D212, declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, şi achitarea în mod constant a unei sume de bani către bugetul de stat, sumă care, în mod normal, ar trebui să fie undeva la 10% dintr-un salariu minim.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

asigurare sanatate asigurare sanatate stat asigurare sanatate privata asigurare cnas asigurare servicii medicale
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025