26 noiembrie, Sfântul Stelian. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
Marţi, 26 noiembrie 2024, este prăznuit Sfântul Stelian, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.
De Redactia Observator la 25.11.2024, 12:22Sfântul Stelian Paflagonul, ocrotitorul pruncilor şi al familiei creştine, este prăznuit pe 26 noiembrie. Conform crestinortodox.ro, Sfântul Stelian s-a născut în secolul al VI-lea, la Adrianopolis, în provincia Paflagonia din Asia Mică (pe teritoriul Turciei de astăzi), într-o familie foarte bogată.
Sfântul Stelian, cunoscut îndeobşte ca ocrotitor al pruncilor, a fost sfinţit şi s-a făcut locaş al Duhului Sfânt încă din pântecele maicii sale. Întru toate era curat şi plin de dragoste. Pentru aceasta, la vremea potrivită, şi-a împărţit bogăţia pe care o avea săracilor şi s-a făcut monah.
Dorind să se adâncească în rugăciune şi în cunoaşterea lui Dumnezeu, a plecat în pustie. A intrat într-o peşteră în care primea hrană de la dumnezeiescul înger. Primeşte puterea de a vindeca poporul de diverse boli. Din viaţa sa aflăm că, într-o zi, a venit în popor o boală aducătoare de moarte şi mureau într-una pruncii, iar părinţii rămâneau fără de copii.
Ştiind mai mulţi de nevoitorul şi pustnicul Stelian, au început a-l lua mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, pentru vindecarea copiilor. Maicile care s-au rugat Sfântului Stelian au dobândit alţi prunci, iar pruncii bolnavi au fost tămăduiţi.
Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul este pictat în mod obişnuit cu un copil în braţe, pentru neobosita sa misiune de a-i apăra pe cei mici, ajutându-i în mod special pe copiii bolnavi.