A FURAT telefoanele pacienţilor din SALOANELE DE SPITAL, deşi unitatea are pază şi camere video
Un tânăr de 32 de ani, din comuna vasluiană Dragomireşti, a fost reţinut de poliţişti după ce a furat telefoanele mobile mai multor pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean în timp ce aceştia dormeau, deşi unitatea are pază şi sistem de supraveghere video. Hoţul a fost prins de către unul dintre bolnavi în momentul în care a ieşit din salon cu mobilul pe care i-l luase de pe noptieră, potrivit News.ro
De Redactia Observator la 18.05.2017, 18:07- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Un tânăr de 32 de ani, din comuna vasluiană Dragomireşti, a fost reţinut de poliţişti după ce a furat telefoanele mobile mai multor pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean în timp ce aceştia dormeau, deşi unitatea are pază şi sistem de supraveghere video. Hoţul a fost prins de către unul dintre bolnavi în momentul în care a ieşit din salon cu mobilul pe care i-l luase de pe noptieră, potrivit News.ro
Mai mulţi bolnavi internaţi în secţii diferite ale Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, unitate prevăzută cu sistem de supraveghere video şi pază, au rămas fără telefoanele mobile în cursul nopţii trecute, după ce telefoanele mobile le-au fost furate, în timp ce dormeau, din saloanele în care erau cazaţi. Din fericire pentru păgubiţi, hoţul, un tânăr de 32 de ani, a fost prins chiar de către una dintre victime pe holul spitalului, după ce-i sustrăsese telefonul de pe noptieră.
Pacientul a solicitat sprijinul agenţilor de pază care se aflau la serviciu în acel moment, ulterior intervenind şi poliţiştii vasluieni.
”Tânărul a intrat, probabil, în spital încă din timpul perioadei de vizită, care se încheie la ora 20.00, din moment ce nu a fost observat de către agenţii de pază de la poarta şi uşa spitalului. Acest aspect se va lămuri în urma vizionării înregistrărilor camerelor de supraveghere, care au fost puse la dispoziţia Poliţiei”, a declarat, joi, pentru News.ro managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.
Patru dintre telefoanele mobile furate de către tânărul de 32 de ani au fost găsite ascunse în iarba din jurul spitalului, fiind restituite pacienţilor care au rămas fără ele. Poliţiştii l-au reţinut pe bărbat, care va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă.
Sursă: News.ro