Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, rănit într-un accident rutier în apropiere de Slobozia
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, şi omologul său din Kuweit, aflat într-o vizită oficială în România, au fost implicaţi de dimineaţă într-un accident de circulaţie, în apropiere de Slobozia. Maşina în care se aflau nu a păstrat distanţa regulamentară şi a lovit un alt autoturism aflat în trafic.
De Redactia Observator la 25.08.2016, 13:15- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, şi omologul său din Kuweit, aflat într-o vizită oficială în România, au fost implicaţi de dimineaţă într-un accident de circulaţie, în apropiere de Slobozia. Maşina în care se aflau nu a păstrat distanţa regulamentară şi a lovit un alt autoturism aflat în trafic.
Accidentul a avut loc în jurul orei 11.00, la ieşirea din municipiul Slobozia spre Brăila.
În urma accidentului, Achim Irimescu, omologul său kuweitian, Ali Saleh Al Omair, şi o a treia persoană au fost răniţi uşor, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Urgenţă din Slobozia, au mai precizat aceleaşi surse. Potrivit acestora, cea de a treia persoană rănită este traducătoarea delegaţiei.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, Andreea Loghin, a declarat pentru News.ro că poliţiştii nu au stabilit modul în care s-a produs accidentul şi nici cauzele acestuia. O echipă complexă din cadrul IPJ Ialomiţa, aflându-se la faţa locului pentru cercetări.
O delegaţie din Kuweit condusă de ministrul Lucrărilor Publice, Agriculturii şi Relaţiilor cu Parlamentul,Ali Saleh Al Omair se află în vizită oficială în România în perioada 23-27 august. La momentul producerii accidentului, cei doi oficiali mergeau la Buzău, unde ar fi urmat să viziteze o fabrică procesatoare de fructe şi legume.