Îşi ghidează întreaga viaţă după lumina zilei. Călugării de la o Mănăstire din Constanţa trăiesc în condiţii MIZERE
De Redactia Observator la 27.03.2017, 14:17Am fi tentaţi să spunem că bisericile şi mănăstirile nu au nevoie de multe, dar nu e chiar aşa! În localitatea Histria din Constanţa, de exemplu, călugării de la mănăstirea Sfântul Ilie Tesviteanul nu au nici curent electric şi nici apă caldă, adică lucruri esenţiale pentru secolul în care trăim. Pentru că nu există lumină, până şi programul slujbelor a fost schimbat, în funcţie de lumina zilei.
Când nu apucă să mai prindă o rază de lumină, călugării aprind lumânări, ca să-şi facă toate treburile. Din când în când, o măicuţă vine şi îi mai ajută.
Mănăstirea este unul dintre cele mai tinere lăcaşuri de cult din Dobrogea. A fost construită acum 13 ani şi de atunci, nu are nici curent electric şi nici apă caldă.
Călugării au încercat să racordeze mănăstirea la reţeaua de curent, dar sumele pe care ar fi trebuit să le plătească sunt mult prea mari faţă de veniturile pe care le are mănăstirea.
Călugării nu îşi pierd speranţa. Speră că vor reuşi, în cele din urmă, să aducă lumină şi în mănăstirea lor.