Atenţie la ce centrală de apartament cumperi! Ce impune o directivă europeană
Din luna septembrie, o directivă europeană îi obligă pe cei care vor să își monteze centrale termice de apartament să cumpere doar instalații în condensare, cu până la 20% mai eficiente decât cele clasice, dar și sensibil mai scumpe
De Redactia Observator la 24.08.2015, 17:39Din luna septembrie, o directivă europeană îi obligă pe cei care vor să își monteze centrale termice de apartament să cumpere doar instalații în condensare, cu până la 20% mai eficiente decât cele clasice, dar și sensibil mai scumpe
Important este că centralele termice convenţionale deja montate nu trebuie schimbate. Măsura face parte din strategia UE de reducere şi eficientizare a consumului energetic şi este similară cu cea a scoaterii din producţie şi consum a becurilor clasice, cu filament.
Doar cei care îşi montează o instalaţie nouă sunt obligaţi să respecte prevederile directivei UE. Totuși, nu este exclus ca pentru centralele vechi și mai poluante să fie introdusă o taxă, așa-numita "taxa pe coș", astfel că oamenii vor fi obligaţi să-şi monteze coşuri de inox deasupra blocului şi nu în bucătăria altui locatar.