Au murit încercând să salveze vieţi. Doi pacienţi au primit o nouă şansă la viaţă
Au murit încercând să salveze vieţi. Iar pacienţii care au primit, datorită lor, o nouă şansă, se roagă pentru sufletele celor care s-au stins în accidentul aviatic din Apuseni.
De Redactia Observator la 24.01.2014, 20:22Doi bărbaţi din Vâlcea şi Dâmboviţa care aşteptau câte un rinichi de la pacienta aflată în moarte cerebrală au fost operaţi cu succes la Institutul de Transplant Renal din Cluj.
Unul dintre ei a aflat abia după operaţie că avionul echipei medicale din Bucureşti, trimisă pentru transplant, s-a prăbuşit.
Puteau să trăiască alţi oameni fără să moară.
E regretul pe care l-au trăit medicii din Cluj, dar şi pacienţii chemaţi pentru un transplant, după ce au aflat că avionul echipei medicale din Bucureşti s-a prăbuşit în drum spre Oradea.
Pentru echipajul medical de la Bucureşti vremea nu a contat. Importantă era doar viaţa oamenilor. Urmau să-i preleveze organele unei paciente care intrase în moarte cerebrală. O altă echipă de chirurgi a intrat în sala de operaţii când s-a aflat de accident.
Timp în care, la Institutul de Transplant Renal din Cluj, doi pacienţi din Vâlcea şi Dâmboviţa se pregăteau de operaţia care urma să le schimbe viaţa.