Bătrână nevăzătoare legată de scaun! Autorităţile doar deplâng sărăcia familiei
O bătrână nevăzătoare trăieşte legată de un scaun, într-un bordei din Botoşani. O sfoară de câţiva metri îi limitează paşii. Poate să meargă, pe pipăite, doar până în faţa casei. Chiar fiul ei o leagă, în fiecare zi, când el pleacă să muncească în sat
De Redactia Observator la 01.07.2015, 19:42- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
O bătrână nevăzătoare trăieşte legată de un scaun, într-un bordei din Botoşani. O sfoară de câţiva metri îi limitează paşii. Poate să meargă, pe pipăite, doar până în faţa casei. Chiar fiul ei o leagă, în fiecare zi, când el pleacă să muncească în sat
În casa mică şi întunecoasă, bunica Profira se luptă cu propriul întuneric. E nevăzătoare, şi trăieşte, aşa cum spune chiar ea, "pe închipuite". Simte formele cu mâinile şi îşi imaginează contururile din amintiri. De câţiva ani, depinde cu totul de fiul ei cel mare.
Dar uneori, bunica rămâne singură. Când fiul ei pleacă să muncească în sat, bătrâna rămâne legată în casă. O sfoară de câţiva metri îi limitează viaţa şi paşii.
În faţa casei, bunica Profira stă uneori ore în şir. Simte soarele, dar nu vede lumina. Vecinii se opresc să-i vorbească sau să-i aducă mâncare. S-au obişnuit să o vadă legată.
Acum doi ani, bunica Profira a ieşit singură din curte şi s-a rătăcit la marginea satului. Fiul ei a căutat-o atunci o zi şi o noapte. El e singurul ei sprijin, după ce copiii ceilalţi au abandonat-o. Munceşte cu ziua, ca să supravieţuiască. Pensia mamei lui nu depăşeşte 400 de lei.
Bunica Profira nu a mai ajuns la un medic, de când a născut ultimul copil. Nu are nici certificat de handicap, nici ajutor de la stat, nici dreptul la un însoţitor legal. Trăieşte fără lumină, fără spaţiu şi fără speranţă.