Când este echinocţiul de toamnă în 2024
Echinocţiul de toamnă 2024 marchează începutul toamnei astronomice, când noaptea este egală cu ziua în orice loc de pe pământ. După ce are loc echinocţiul de toamnă 2024, nopţile devin din ce în ce mai lungi.
De Redactia Observator la 05.09.2024, 22:07Echinocţiul de toamnă marchează începutul toamnei astronomice. Mai exact, echinocţiul de toamnă este momentul în care începe noul anotimp în emisfera nordică.
Când este echinocţiul de toamnă în 2024
Dupa echinocţiul de toamnă 2024, ziua începe să se micşoreze, iar noapte să crească. Echinocţiul de toamnă 2024 are loc pe 22 septembrie, la ora 15:43, ora României.
La aproape o lună distanţă de la echinocţiul de toamnă, are loc şi schimbarea orei. În 2024, românii trec la ora de iarnă în noaptea de 26 spre 27 octombrie, în ultima duminică din lună.
- Echinocţiul de toamnă 2024 începe pe 22 septembrie. Ce înseamnă toamna astronomică și de ce are loc
- Ce este echinocţiul de primăvară. Oficial, a început primăvara astronomică. Tradiţii şi superstiţii la...
- Cea mai călduroasă zi de 23 septembrie din ultimii 60 de ani. Cât va mai ține valul de căldură din România
Ce este echinocţiul de toamnă
Cuvântul “Équinoxe” este derivat din “aequinoctium”, compus din "aequus" (care înseamnă egal) și “nox”, “noctis” (care înseamnă noapte). Termenul de echinocţiu face referire la un fenomen astronomic care are loc de două ori pe an, primăvara și toamnă, în momentele în care ziua și noaptea sunt aproximativ egale atât în emisfera nordică, cât și în cea sudică.
După ce are loc echinocţiul de toamnă 2024, nopţile devin din ce în ce mai lungi, până pe 21 decembrie, atunci când este solstiţiul de iarnă.
Când va avea loc echinocțiul de toamnă în următorii ani
- 2025: 22 septembrie, ora 21:19, ora României;
- 2026: 23 septembrie, ora 03:05, ora României;
- 2027: 23 septembrie, ora 09:02. ora României;
- 2028: 22 septembrie, ora 14:45, ora României
Echinocţiul de toamnă 2024. Tradiţii şi superstiţii
Potrivit tradiţiei populare, se spune că, după cum va fi vremea în această zi, aşa va fi şi anul viitor.
Românii obişnuiesc să scuture nucii, merii şi gutuii în ziua echinocţiului de toamnă.
În această zi florile sunt supărate şi plâng, iar ca să rămână frumoase şi sănătoase pe toată durata iernii, trebuie unse cu mir sfinţit.
Tradiţia spune că în ziua echinocţiului de toamnă, gospodarii pregătesc primul must din strugurii proaspăt culeşi.