Cel mai iubit pui de jaguar
Un pui de jaguar, născut în captivitate chiar în luna Mai, face furori la grădina Zoologică din Sibiu.
De Redactia Observator la 22.07.2014, 20:26Un pui de jaguar, născut în captivitate chiar în luna Mai, face furori la grădina Zoologică din Sibiu. Mai s-a născut într-o zi de 13 a lunii după care i-a fost dat numele. E puţin mai mare decât o pisică de casă şi împarte cuşca şi jucăriile cu o căţeluşă. E prietena lui şi o lună-două îi va mai ţine de urât.
Mai a venit pe lume în captivitate, la Zoo Sibiu. Şi pentru că mama lui nu l-a acceptat, a devenit răsfăţatul tuturor. Timp de 3 săptămâni a fost hrănit din două în două ore, cu biberonul.
Colţii îi încearcă deocamdată mai mult în timpul hârjonelilor cu Maia, căţeluşa. Se mai înfinge şi în pantalonii celor care au grijă de el sau în camerele vizitatorilor.
Deocamdată, micul jaguar este marea atracţie a locului. Mai este un învingător. E primul pui de jaguar născut în captivitate care supravieţuieşte în Grădina Zoologică din Sibiu, cea mai veche din ţară.